E uimitor cum se pot reconstitui momente semnificative din viaţa lui Mircea Eliade prin apel la corespondenţa emisă de el. Aproape că avem un mijloc util de a-i verifica naraţiunea din memorii şi însemnările din jurnal. Şi avem publicată corespondenţa sa către prieteni, familie şi lumea academică înscrisă numai între literele A-H. Dacă am avea-o publicată în întregime ce extraordinar instrument de lucru pentru cunoaşterea vieţii (dar şi a operei) lui M. Eliade am avea! Şi, peste cîţiva ani, probabil o vom avea. Pentru asta depune o extraordinară stăruinţă dl. Mircea Handoca, editorul său, căruia i-a revenit - cu acordul ilustrului autor - arhiva familiei şi, apoi, s-a zbătut să colecteze de la diverşi corespondenţa lui Eliade. Sigur că n-a izbutit să o colecteze pe toată (mă gîndesc la personalităţile din străinătate din lumea ştiinţifică şi încă alţii, chiar români). Dar, şi aşa, darul e de nepreţuit (a adunat, totuşi, cum mărturiseşte autorul, 2000 de scrisori ale lui Eliade) şi niciodată nu-i vom putea mulţumi îndeajuns acestui aproape neştiut profesor secundar, dl. Mircea Handoca, care, în 1968, decide să se consacre operei lui Mircea Eliade, intrînd cu el în corespondenţă, făcîndu-i servicii pentru ca, apoi, cîştigîndu-i încrederea, să obţină întreaga arhivă lăsată în România în custodia sa. Ea ar trebui, acum, pusă la adăpost, ca un tezaur, într-un depozit public, la Biblioteca Academiei. Dar, deocamdată, dl. Mircea Handoca mai are treabă cu ea, cum se vede din această corespondenţă în curs de publicare.
Nimeni nu putea bănui, în anii liceali şi chiar cei ai studenţiei, încotro îl va duce destinul pe tînărul Mircea Eliade. Stocul de corespondenţă adresat lui Valeriu Bologa şi articolele sale din Ziarul Ştiinţelor relevă un adolescent şi, apoi, tînăr mult preocupat de istoria ştiinţelor. Dar chiar din această sferă de preocupări mai generală, îl inte