Scriitorul ce-şi încredinţa, cu un deceniu în urmă, memoriile tiparului, era preot, fiu de preot. Datele dicţionarului1) ne informează că exilantul, hirotonisit preot al bisericii ortodoxe în anul 1963, devenise Mare Protopresbiteros al Patriarhatului Ecumenic din Constantinopol şi Econom Stavrofor al Bisericii române din Paris.

Conform aceluiaşi dicţionar, Mircea Eliade a afirmat despre cel mai mediatizat roman al lui Virgil Gheorghiu, A 25-a oră, că ar fi de datoria fiecărui român să citească această carte, prima creaţie literară importantă a emigraţiei româneşti, dar mai cu seamă document revelator al istoriei contemporane, cu aplecare asupra unui aspect "pe care nici un scriitor european sau american nu l-a pus în lumină cu atâta claritate şi atât de pătrunzător." Era anume vorba de teroarea istoriei contemporane, aceea care, când nu-l transformă pe om în maşină, îl despersonalizează. Un număr impresionant de peste alte douăzeci şi şase de cărţi publicate în Occident - dintre care multe pe teme româneşti - certifică fertilitatea scriitorului.

În ţară, pe când semna Constantin Virgil Gheorghiu, spre a se deosebi de un alt valoros poet (şi pianist!), Virgil Gheorghiu, autorul, născut la 15 septembrie 1916 la Războieni, în judeţul Neamţ, se remarcase de timpuriu publicând la 21 de ani prima culegere de versuri, Viaţa de toate zilele a poetului. Momentul central al activităţii literare în patrie a fost, în 1940, decernarea premiului Fundaţiilor Regale pentru volumul Caligrafie pe zăpadă.

Absolvent de şcoală militară, renunţase la cariera armelor, visată în adolescenţă, când, tot atunci, îşi descoperise vocaţia poetică. Foarte tânăr, se dedicase, spre a avea din ce trăi, gazetăriei - rubrica de fapte diverse - la ziare de diferite coloraturi politice. În anii celui de al doilea război mondial, înaintea deci a exilului, mai publicase o carte