Cu minime excepţii, cei care fac azi cercetare fundamentală în matematică, lucrează în universităţi sau institute de cercetare, de regulă pendinte de Academie. Cum epoca romantică în care cercetătorul medita, în izolare, la o problemă, cu doar un creion şi o foaie de hîrtie, a cam trecut, pentru a face cercetare e nevoie (las la o parte datele personale: talent, putere de muncă, multă ştiinţă de carte), în primul rînd, de reviste şi cărţi de specialitate. Adică de o bibliotecă bună care face periodic achiziţii şi de abonamente la diverse servicii Internet. E nevoie, în plus, de calculatoare, de imprimante, de maşini de copiat. E nevoie de spaţii în care oamenii să se simtă bine, să lucreze cu plăcere, să stea de vorbă (în mari institute din lume există sala comună în care cercetătorii se adună zilnic să ia ceaiul împreună; desigur, e şi o tablă în sala aceea). E nevoie de călătorii periodice în străinătate pentru a participa la conferinţe şi pentru a colabora cu colegi din alte centre. Specializarea devine azi, din păcate, din ce în ce mai strictă, nu rareori se întîmpă să ai cîţiva colaboratori prin lume şi puţini sau deloc acasă; iar izolarea ucide în meseria asta. Şi, esenţial, avem nevoie de timp. La noi, bibliotecile sînt într-o stare de plîns. Face excepţie - pentru cît timp, încă? - cea a Institutului "Simion Stoilow" al Academiei. Calculatoarele sînt puţine (sîntem departe de un calculator la doi, trei oameni ca "dincolo") şi, de multe ori, vechi. Banii pentru plata serviciilor Internet se adună greu, stăm la mîna ofertelor de reducere. Fotocopiatoarele sînt un lux, de hîrtie, toner, nu mai vorbesc. Spaţii? Facultăţile noastre, chiar cele mai noi, ca Politehnica bucureşteană, au cîteva încăperi pentru fiecare catedră, nici vorbă să aibă fiecare masa sa de scris, o bibliotecă. Treci pe la catedră doar ca să-ţi laşi paltonul sau să scrii ceva la calculat