La nivelul conceptiei generale, strategia de dezvoltare pe termen mediu este ireprosabila. La nivel tactic si politic, lucrurile nu stau tot atit de bine Ecuatia pe care strategia de dezvoltare economica pe termen mediu a Romaniei trebuie sa o rezolve are ca date de intrare un set de parametri negativi si un set de parametri pozitivi. Parametrii negativi tin de structura monopolista a industriei romanesti, de proprietatea de stat inca dominanta in marea industrie, de imposibilitatea tehnologica a acesteia de a concura pe o piata competitiva precum cea a Uniunii Europene. Parametrii pozitivi sint in primul rind - contrar aparentelor - dezarmarea vamala fata de Uniunea Europeana, care permite industriei romanesti sa-si exporte liber, fara taxe vamale, produsele pe aceasta imensa piata si, respectiv, factorii naturali sau demografici abundenti cu care este dotata Romania: mina de lucru calificata, resurse agricole si un mediu fizic atragator. Luind ca atare, fara fierbinteli nationaliste sau ideologice, dezavantajele economiei noastre si combinindu-le cu plusurile de care dispunem, clasa politica, in primul rind ea, si nu altcineva, a fost chemata in saptaminile din urma sa gaseasca raspunsul la intrebarea: cum sa potrivim acest amestec astfel incit sa obtinem crestere economica? Si nu orice fel de crestere, ci una pe care sa o putem sustine cu succes, pe o piata dura, pe termen lung? Exista doua mari modele in economie pentru stimularea cresterii economice. Primul se bazeaza pe stimularea cererii de produse dintr-o economie. Inseamna un deficit bugetar mare si o poiitica monetara laxa - dobinzi mici. Si intr-un caz si in celalalt, in economie sint lansate resurse banesti suplimentare care, transformate in cerere de bunuri pe piata, se presupune, stimuleaza productia: daca profesorii au mai multi bani, cineva ar trebui sa le vinda, in schimbul lor, mai multe vacante, ma