Intr-un articol recent (Datul in petec) din Observator cultural, domnul Mihai Dinu Gheorghiu numeste falsa problema relatiei – in constiinte – dintre Holocaust si Gulag, adevarata problema a culturii noastre fiind aceea de a efectua un examen de sine critic. E adevarat, examenul e necesar, si inca la scara intregii societati romanesti, dar nu vad legatura. Problema relatiei dintre Holocaust si Gulag ar deveni falsa, ba chiar abuziva, daca s-ar recunoaste din toate partile gravitatea lor egala, iar noi am insista in continuare sa se evoce mai mult victimele noastre. Dar noi nu facem asta. Nu noi.
Mai spune Mihai Dinu Gheorghiu ca ne-a alarmat tirajul mare in care s-au raspindit minciuni (Domnia sa le considera adevaruri) in Le Monde, dar raminem nepasatori fata de publicatiile romanesti de tiraj care o fac. In speta – cred eu –, indeosebi Romania Mare. Lucrurile stau aproape pe dos. Noi, cei mai multi, am scris si rescris despre turpitudinile xenofobe, antisemite si de orice fel din acest saptaminal imund. Portanta vocii noastre nu e puternica; mare lucru nu realizam. In schimb, daca o forta mediatica internationala, de tipul celei care diabolizeaza intelectuali ca Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Dorin Tudoran, s-ar fi manifestat cu aceeasi tenacitate, din 1990, impotriva Romaniei Mari, Ion Iliescu nu si-ar fi putut permite sa si-l asocieze pe Vadim Tudor. Lucrurile s-au petrecut, insa, ca si cum s-a preferat ca Romania Mare sa nu apara a fi o anomalie si o expresie a unei zone joase a lumii noastre, ci ca partasa la antisemitismul funciar al intelectualilor romani. Cum am putea sa nu ne simtim jigniti si revoltati, aceia care am crescut si ne-am format purtind in suflete oroarea de Holocaust – si de Gulag?
Un prieten roman de la Paris imi scrie ca asimilarea nu se poate face fiindca numai evreii au fost omoriti pentru ca erau evrei. Ca au fost
