Runda a 24-a din esalonul secund a fost din nou una fatidica pentru "sepcile rosii". Invinsi cu 1-3 la Timisoara, clujenii intra din ce in ce mai mult in ecuatia retrogradarii, ramanand pe penultimul loc al seriei, cu sanse mici de salvare. Invingatoarea, Poli, salta doua locuri, de pe 16 pe 14, si este, deocamdata cel putin, inafara careului de foc. Nu s-a inregistrat nici o remiza in aceasta etapa, gazdele castigand sapte dintre partide iar oaspetii doua. Flacara s-a impus, asteptat de altfel, cu 1-0 la Motru iar UMT nu a lasat nici o sansa aradenilor, invingandu-i surprinzator in propriul lor fief cu 3-1.
Intr-un derby al suferintei, Olimpia Satu Mare invinge FC Bihor si urca in clasament pana pe 12, in timp ce bihorenii coboara un loc, pana pe 16. In partea superioara, de remarcat ca primele sapte echipe si-au pastrat pozitiile, indiferent ca au castigat sau au pierdut. Astfel, "gazarii" au intrecut pe Chimica la scor de forfait, pastrandu-si distanta fata de urmaritoare la 8 puncte. Corvinul si-a adjudecat derby-ul, invingand cu 1-0 pe Drobeta Turnu Severin, ocupanta locului 4, in timp ce ARO, cealalta echipa de pe podium, s-a impus cu acelasi scor in fata celor din orasul unirii, Apulum Alba Iulia.
Rezultatul etapei a 24-a
Corvinul = Drobeta = 1-0
Inter - ElectroBere = 3-1
Jiul - ASA = 2-0
Minerul - Flacara = 0-1
Gaz Metan - Chimica = 3-0
UTA - UMT = 1-3
Poli - "U" Cluj = 3-1
ARO - Apulum = 1-0
Olimpia - FC Bihor = 2-0
In clasament continua sa conduca Gaz Metan Medias cu 53 de puncte, urmata de Corvinul si ARO, ambele cu cate 45 de puncte. Pe ultimele patru pozitii retrogradabile se situeaza in ordine: Chimica Tirnaveni (locul 15 - 27 puncte), FC Bihor (16 - 26 puncte), "U" Cluj (17 - 23 puncte) si Minerul Motru (18 - 19 puncte).
Etapa viitoare, a 25-