Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce te faci cind vei fi mic?

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 8 aprilie 2000 ·

Politica este, fara indoiala, cea mai bine platita meserie din Romania. Personalitatile bacauane datoreaza si ele caldura fotoliului pe care il ocupa in prezent, alegerilor din 1996. Aceste fotolii au demonstrat de nenumarate ori puterea extraordinara de a face dintr-un anonim un om prosper si binecunoscut. Ca au meritat sau nu sa ocupe aceste functii, lasam electoratul sa stabileasca si sa judece. Cum pina atunci nu mai este asa mult, i-am intrebat pe actualii demnitari ce vor face daca nu vor primi sufragiul bacauanilor. Prefectul se intoarce la Aerostar Prefectul Adrian Mironescu se gindeste ca va reveni la cariera sa de la Aerostar, societate unde a fost director al Diviziei Comerciale, inainte de a ocupa functia politica actuala. "Ma voi intoarce pe un post pe care-l va decide actualul director general, ne-a declarat el. Ca o alternativa, nu exclud posibilitatea ca la un moment dat sa desfasor o activitate privata". Prefectul s-a gindit sa candideze si la Parlament, dar nu in legislatura 2000 - 2004. Legea nici nu ii permite sa candideze la Parlament, atit timp cit este prefect. Subprefectul Ioan Andone se gindeste ca daca va cistiga primaria Bacaului, pentru care se va lupta din partea PNTCD, experienta sa in administratia publica locala ii va fi de folos si va renunta la scaunul de la Prefectura. In cazul in care va iesi doar consilier, Andone nu se teme sa se intoarca la societatea Aerostar, unde este apreciat ca un bun specialist. Cit despre directorul general al prefecturii, Dumitru Nada, acesta se asteapta ca viitorul prefect sa ii dea avizul pentru o noua colaborare. "Iar daca nu, voi ramine sa lucrez tot in administratia publica locala, unde am lucrat si inainte". Neculai Lupu nu are stofa de om de afaceri Presedintele Consiliului Judetean, Neculai Lupu , nu vrea sa o rupa cu politica. El va candida pentru un nou mandat de presedinte al CJ, iar daca nu i

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 6 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 5 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 6 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 8 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 4 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 9 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 10 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 9 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°