Mesajul a fost trimis. Multumesc!

20% din elevii botosaneni nu au trecut de capacitate

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 11 aprilie 2000 ·

Profesorii spera ca pina la examenul real, elevii isi vor cimenta cunostintele Cei aproape 6.000 de elevi ai claselor a VIII-a din judet s-au prezentat sub orice critica la simularea examenului de capacitate organizata de Inspectoratul Scolar acum doua saptamini. Potrivit rezultatelor centralizate de ISJ, numai 81% din cei prezenti au obtinut nota de admitere, 1.130 de elevi, care inseamna aproape 50 de clase, avind media la cele trei probe sub cinci. Daca procentul de promovabilitate poate fi considerat satisfacator, rezultatele obtinute de elevi demonstreaza faptul ca majoritatea nu sint inca pregatiti pentru examenul real de capacitate, 3.000 de elevi din cei 4.885 considerati "admisi", reprezentind 61%, obtinind medii intre 5 si 6. Desi subiectele au fost intocmite numai pe baza materiei parcurse, numai 65 de elevi au obtinut medii intre 8 si 9 iar alti 20 au fost notati intre 9 si 10. Conducerea Inspectoratului Scolar a recunoscut ca rezultatele simularii au fost sub asteptari, dar se estimeaza ca notele de la examenul real de capacitate sa fie mult mai bune. "Mai exista inca doua luni pina la examenul real, timp suficient in care elevii sa-si poata cimenta cunostintele acumulate. Nu trebuie sa uitam ca ei au luat contact cu rigoarea examenelor abia acum, unii dintre ei neavind inca notiuni de redactare a unei lucrari de acest gen", a declarat inspectorul general adjunct din cadrul ISJ, Dorin Alexandru Morariu. Examenul de capacitate tinde sa devina o proba extrem de importanta in viata elevilor avind in vedere ca admiterea in invatamintul liceal si profesional se va baza in unele situatii doar pe media obtinuta la aceasta verificare. In viitor, nu este exclus ca unii dintre absolventii invatamintul gimnazial sa ramina numai cu opt clase chiar in conditiile sustinerii examenului de capacitate pentru ca la admiterea la liceele de prestigiu nota minima la capacita

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 9 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 8 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Regizorul Morgan Spurlock, nominalizat la Oscar pentru Super Size Me, a murit la 53 de ani

News.ro acum o ora
Regizorul nominalizat la Oscar Morgan Spurlock, cunoscut mai ales pentru filmul său din 2004 despre fast-food, Super Size Me, a murit la vârsta de 53 de ani, relatează BBC. În documentarul Super Size Me, Spurlock a trăit o lună întreagă cu o dietă b

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 11 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 8 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 10 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 9 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 13 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 12 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°