"Piaţa Universităţii" poate părea un subiect al unei acţiuni ca oricare alta, cu început, cuprins şi încheiere. Dar ceea ce s-a petrecut în cursul acestei acţiuni sau întîmplări este de fapt adevăratul subiect. Am putea spune că subiectul se numeşte "o anume stare de spirit" sau aşa cum bine a spus Irina Nicolau în cuvîntarea către cititor din cartea cu acelaşi nume "vraja de atunci" pe care "nimic nu o poate reconstitui, întreagă". Şi, cum s-ar putea ea reconstitui după aproape zece ani de cînd nu se putea reconstitui? Oricum vraja este ceva incomunicabil. Două lucruri mi-au venit în cap gîndindu-mă la Piaţa Universităţii. Primul se referă la o Pragă din prima lună a anului 1970, puţin deci după invazia Cehoslovaciei, cînd în centrul vechi al oraşului se plimbau agale oameni însoţiţi de cîini, evident, în lesă. Am întrebat dacă praghezii sînt morţi după cîini şi mi s-a răspuns: Aşa ş-aşa! Dar asta e o reacţie la invazie. Ei se plimbă demonstrativ şi vorbesc între ei. Ce, n-au voie să-şi plimbe cîinii? Ruşii n-au ce face. Doar se uită, că-şi dă seama oricine că o fac special. Şi-au luat cîini ca să stea pe stradă şi ăia din tancuri îi supraveghează. Că de-aia stau acolo. Îi sfidează, în fond. Era, fără îndoială, o reacţie adoptată cu un sentiment de mîndrie, etalat cu o ironie bine dozată şi propagată. Al doilea lucru ni l-a povestit nemapomenitul profesor de psihologie de la Universitate, Gheorghe Zapan, care-şi făcuse studiile la Mănăstirea Dealu şi în Germania, de la nemţi împrumutînd rigoare şi pasiune pentru gestaltism. Comuniştii l-au pus să care aparate şi nu mai preda, dar odată cînd a fost necesar să suplinească un neo-profesor, a venit un rus de la Academia de Ştiinţe din Moscova şi l-a auzit. L-a plecare le-a spus românilor că dacă n-au nevoie de el îl ia el la ei. Aşa a fost repus în drepturi. El povestea că în Germania asistase la o revoltă studen