Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taranii din Leorda dorm in fata oficiului postal al comunei asteptindu-si cupoanele

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 9 mai 2000 ·

Pentru ca de mai bine de o saptamina subventiile de la stat intirzie sa apara, taranii din Leorda au inceput sa bata zilnic drumul pina la oficiul postal comunal. Ieri, peste 100 de locuitori din Leorda stateau la coada interminabila, sperind ca vor intra in posesia bonurilor valorice. "Am lasat totul balta pe cimp numai ca sa ne ridicam aceste cupoane, insa de la o zi la alta ne amina si ni se spune ca nu sint. Nu avem bani cu ce sa incepem lucrarile agricole de primavara, ne trebuie bani pentru ingrasaminte si nu avem. Din acest motiv m-am trezit astazi la trei dimineata. E o bataie de joc pentru tarani pentru ca nici nu prea ai pentru ce sta la coada pentru ca si asa valoarea acestora este mica, dar noi avem nevoie de acesti bani," a declarat Dumitru Rosu, unul dintre cei adunati ieri in fata oficiului postal. Ca sa prinda un loc in fata, multi dintre taranii aflati din satele mai indepartate din Leorda vin cu paturi si dorm noaptea in fata Oficiului. Pina la aceasta data, oficiul postal din Leorda a reusit sa distribuie doar un sfert din aceste subventii. "Din cele opt mii de cupoane cit reprezinta necesarul comunei Leorda am primit doar trei mii. Am tot dat telefoane la Directia Agricola, insa ni se transmite zilnic ca nu sint cupoane," a declarat Marioara Corodeanu, sefa Oficiului Postal din Leorda. Aceasta intirziere de aproximativ trei luni ridica deja probleme producatorilor agricoli, mai ales ca perioada propice insamintarilor a cam trecut. Reprezentantii Directiei Agricole spun ca vina pentru intirzierea cupoanelor agricole se datoreaza unor conditii obiective, "pentru ca se fac greu la imprimerie, acestea fiind trimise de la Ministerul Agriculturii. De altfel in celelalte judete situatia este mai critica. Totusi, aceste cupoane pot fi ridicate pina pe 30 iunie si folosite pina pe 30 noiembrie 2000. Daca taranii care nu au reusit sa le ridice si sa le valo

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 39 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°