În istoria Vaticanului, Papa Ioan Paul al II-lea se numără printre puţinii Suverani Pontifi, dacă nu este chiar singurul, căruia i-a fost dat să cunoască, atât ca laic dar şi ca preot, cultura dinăuntru, ca actor, poet, filosof sau dramaturg, să reflecteze şi să gândească profund la menirea ei de-a lungul istoriei, precum şi în viitor, să sugereze instrumentarul care să o pună cât mai bine în slujba omului, la sfârşit de mileniu şi în perspectiva vremurilor ce vor veni.

Gânditorul Karol Wojtyla raportează totul la credinţă. Efortul său de gândire în această direcţie nu poate fi rezumat într-un eseu, într-o comunicare, nici chiar într-o monografie. Fiecare din gândurile sale, extrase din miile de alocuţiuni pe care le-a rostit în toate colţurile lumii, în care a abordat şi aceste subiecte, sunt şi vor rămâne motive de adâncă reflecţie şi în mileniul care vine. M-am gândit să le culeg sub forma unor aforisme, iar o parte din aceste flori rare pe care le-a semănat marele gânditor pe cele mai diverse meleaguri să îşi aibă transpunerea şi în româneşte. Gândurile Suveranului Pontif sunt concepute ca un îndreptar pentru cei care acţionează în domeniile artei, ştiinţei, moralei, educaţiei, chemându-i să se pună cu şi mai mare dăruire în slujba omului. Papa pune cultura, alături de credinţă, pe cea mai înaltă treaptă a cunoaşterii umane, afirmând că poporul există "din cultură" şi "pentru cultură". N-ar trebui să audă şi să cunoască acest lucru cei care guvernează ţări şi culturi?

În acelaşi timp, Sfântul Pontif apreciază cultura drept "un mare dascăl al oamenilor", credinţa reprezentând în viziunea Sa întâlnirea lui Dumnezeu cu omul. Cunoscându-i destinul şi citind mai tot ce s-a publicat despre viaţa acestui neobosit păstor, nu poţi să nu remarci că reflecţiile Sfântului Părinte exprimă experienţa sa bogată, dar şi cunoaşterea profundă a diferitelor cult