Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O batrina din Focsani nu a avut niciodata curent electric in casa ei

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 16 mai 2000 ·

Pentru oricare dintre noi ar fi greu de conceput viata de zi cu zi fara beneficiile aduse de curentul electric. Si totusi, in urbea noastra locuieste o batrinica pentru care timpul si-a oprit evolutia la momentul in care localnicii se multumeau cu pilpiirea lampii cu petrol. Ioana Coman are 90 de ani, a ramas singura pe lume si traieste intr-o saracie crunta, intr-o casa ce sta sa cada, undeva, prin zona Obor. Cine se incumeta sa paseasca dincolo de portita subreda ce margineste curtea batrinei traieste nedumerirea intoarcerii in timp. Casa de chirpici, macinata vizibil de ploile si zapezile celor 90 de ani ai vremurilor trecute, da senzatia ca mai e sustinuta intr-o oarecare verticalitate doar de stilpii prispei din lut, inclinati nefiresc spre temeinicia pamintului. Latratul incert al unui ciine jigarit o scoate din casa pe batrina locului. Statura firava, ascunsa indaratul hainelor roase de vreme si pasii nesiguri ne grabesc sa intindem o mina de ajutor. "Esti singura, mamaie?, spunem chipului pamintiu brazdat de repetarea atitor anotimpuri, carora babuta le-a si uitat sirul. "Am ramas singura, eu si Dumnezeu", glasuieste batrina. "Barbatu-meu a fost chelner la boieri" De sase ani, de cind si-a ingropat barbatul, Ioana s-a multumit sa locuiasca intr-o odaie strimta, din spatele casei. Atit de ingusta, incit in ea nu au incaput decit o soba fisurata, un pat schiop cu asternuturi saracacioase si umede si o masa scorojita. Pe ea o cana si vreo doua-trei blide aminteau de un oarecare prinz, asigurat batrinei ca de atitea dati, prin mila vecinilor. Vremurile cind a dus-o bine stau ascunse in spatele anilor. "Barbatu-meu a fost chelner la boieri. N-am avut copii, numai el a avut vreo cinci, de la prima nevasta. Au murit cam toti si eu am ramas", povesteste babuta atit de firava, incit da senzatia de imponderabilitate. Au fost timpuri, cum nu?, cind locuia in camerele bu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu despre cazul foștilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Partidul principal al penalilor a devenit USR

HotNews acum 29 minute
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că în mandatul său de premier Justiţia funcţionează iar „principalul partid al penalilor a devenit USR”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Malina Norocea Președintele PSD a făcut afirmaţia răspunzâ

Consiliul Concurenţei analizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. ”Consiliul Concurenţei a declanşat în această săptămână o analiză se

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 2 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 3 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Bărbat din vestul ţării, rănit grav după ce s-a răsturnat cu tractorul

Press Alert acum 48 minute
< p> Un bărbat din localitatea Blăjeni, judeţul Hunedoara, a suferit răni grave după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el, în timp ce lucra pe câmp. „Sosit de urgență la locul accidentului, echipajul SMURD al Secției Brad a consta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

Miniştrii de Finanţe din G7 vizează un acord de principiu cu privire la folosirea veniturilor generate de activele ruse blocate

News.ro acum 2 ore
Miniştrii Finanţelor din G7, reuniţi în Italia, urmează să pun ă sâmbătă bazele unui acord de principiu asupra folosirii veniturilor generate de activele ruse blocate în vederea ajutării Kievului, însă decizia finală urmează să fie luată la summitul

De ce Nicușor Dan înseamnă pentru bucureșteni frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei

Adevarul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului 

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 3 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

28°
sâm.

12°/28°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°