Recentul virus de mail „ILOVEYOU“, cu toate cele zece variante ale sale (printre care mai nostimele „Mother’s Day“ si „Virus Alert!“), a scos din uz intr-o jumatate de saptamina aproximativ 45 de milioane de computere din lumea intreaga (dintre care 31 de milioane numai in prima zi, conform lui Trend Micro, unul din principalii editori americani de programe anti-virus), provocind pagube in valoare de peste 5 miliarde de dolari. Prin comparatie, predecesorul sau cel mai notoriu, „Melissa“, lansat pe sistemele de posta electronica in martie 1999, ar fi afectat 70 de milioane de computere, pagubind economia mondiala cu „doar“ 80 de milioane de dolari.
Si intr-un caz, si in celalalt, suspectii au fost niste tineri programatori, dornici, ca orice hackeri respectabili, sa demonstreze failibilitatea sistemelor de comunicatii globale in fata unor incercari elementare de destabilizare: americanul David L. Smith, 31 de ani, care si-a recunoscut vinovatia in cazul „Melissa“, si cuplul filipinez Reomel Ramones-Irene de Guzman, 28 si 23 de ani, care dezminte ca s-ar afla la originea lui „ILOVEYOU“. De altfel, pe linia expunerii limitelor IT, proaspat-propagatul agent de infectie electronica amoroasa poarta si o semnificativa opinie a creatorului despre propria „opera“: „Simple, but I think this is good...“ (in traducere libera: „virus rudimentar, dar v-am facut praf cu el“).
In fond, indiferent ca pedaleaza pe registrul falsei modestii sau pe cel al triumfalismului narcisic, mesajele-semnatura ale marilor virusi electronici indica unul si acelasi lucru: constiinta autorilor despre fragilitatea si ineficienta sistemelor pe care le ataca. E un semnal civic, mai degraba decit anarhic, transmis in general de un segment tinar si nu foarte instarit de populatie (in cazul lui „ILOVEYOU“, mai sint suspectati zece studenti de la AMA Computer College din Manila s
