Felix Karlinger, care s-a născut la München, la 17 martie 1920, se înscrie în suita celor mai de seamă romanişti germani - Fr. Diez, Hugo Schuchard, M.L. Wagner, Fritz Krüger, Leo Spitzer, W. Giese, Harry Meier, care, pe lângă teme de lingvistică sau istorie literară, au cercetat şi aspecte ale literaturilor populare romanice. Dar spre deosebire de aceştia, care s-au adresat culturii populare doar din când în când, Felix Karlinger şi-a făcut un adevărat program din cercetarea folclorului romanic.
Interesul lui s-a îndreptat mai ales spre proza populară romanică din care a publicat, în traducere germană, numeroase volume de basme: româneşti, italiene, provensale, catalane, spaniole, portugheze, mallorqueze şi din America Latină. A făcut cercetări de teren în tot spaţiul romanic, inclusiv la aromâni, şi chiar în nordul Africii. A cules material de proză populară din mănăstiri, de la călugări şi călugăriţe, ceea ce reprezintă o noutate absolută nu numai în studiile de romanistică, ci şi în cele de folclor în general. A editat o selecţie din principalele studii relative la basmul popular european, în cunoscuta serie Wege der Forschung (Drumurile cercetării), incluzând şi situdii de Mircea Eliade, Mihai Pop şi Ovidiu Bîrlea. A scris o monografie despre proza populară romanică (Einführung in die romänische Volksliteratur). Numărul lucrărilor de specialitate publicate de Felix Karlinger se ridică la circa 400.
Nu cred că exagerez dacă voi spune că, în cadrul preocupărilor sale, a acordat o atenţie cu totul particulară folclorului românesc. Încă în 1962 îşi deschidea volumaşul de poveşti romanice (Romänische Märchen) cu două texte româneşti, în original (Fata moşului cea cuminte şi Lupul pârcălab), cărora le urmau poveşti italiene, sarde, retoromane, franceze, provensale, catalane, spaniole şi portugheze. Masivul volum Rumänische Volksmärchen (312 p.), pu
