Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un om ataşat valorilor naţional-liberale: dr. Wilhelm Filderman

Publicat in Romania Literara, miercuri 31 mai 2000 ·

Sub egida Fundaţiei dr. W. Filderman, a apărut de curând, în două volume, o lucrare de un deosebit interes pentru cunoaşterea istoriei politice a României secolului care se încheie (al XX-lea): Dr. Wilhelm Filderman - Un avocat al etniei sale. Un avocat al cauzei naţionale a României (articole, discursuri, memorii 1921-1948). De îngrijirea ediţiei s-au ocupat Teodor Wexler şi Michaela Popov, iar printre sponsorii acesteia se numără Marele Rabin al Genevei Al. Şafran (fost Şef Rabin în România), Hugo Râmniceanu (Franţa), Zvi Feine (Israel), Gh. Gruber (Franţa), A. Goldstein-Goren (Italia), Michael Cernea (S.U.A.), L. Haritver (Spania), Banca de Credit Comercial şi Industrial (România), S.C. Optinova (Bucureşti). Pentru alcătuirea volumelor s-a apelat la sprijinul Bibliotecii Academiei Române, Arhivei Naţionale şi al Centrului pentru Studierea Istoriei Evreilor din România (Bucureşti). Cuvântul înainte aparţine academicianului prof. dr. Dan Berindei, care în evocarea sa spune că existenţa lui Wilhelm Filderman "a fost strâns legată de destinele poporului evreu, căruia îi aparţinea, dar şi de cele ale poporului român, cu ale cărui aspiraţii s-a identificat, într-o perioadă de ascensiune şi biruinţă naţională şi apoi în timpul dictaturilor de dreapta şi de stânga, cărora România le-a fost supusă... Evreul Filderman s-a manifestat în repetate rânduri ca român... a militat politic în cadrul Partidului Liberal. Deputat activ în viaţa publică a României, el a apărat-o ca pe patria sa, opunându-se, între altele, revizionismului... Gânduri impresionante erau dezvăluite de el, în mai 1943, într-un moment extrem de greu al existenţei sale, când se afla în preajma trimiterii sale, din ordinul mareşalului Antonescu (n.n. - cu care fusese coleg de şcoală) în Transnistria, de unde nu ştia dacă avea să se mai întoarcă, într-o scrisoare adresată lui Dimitrie Lupu, prim-preşedint

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 21 minute
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum o ora
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 5 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 3 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 4 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum o ora
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 5 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Vremea

București
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°