De ce ne place siropul? De ce ne dăm în vînt după telenovele, după Surprize-surprize, după Iartă-mă şi alte emisiuni care, dacă încă nu se cheamă, se vor chema ori s-ar putea chema, cu inflexiuni dostoievskiene sau leniniste, Scuză-mă, Loveşte-mă, Îmi pun cenuşă-n cap, Mă căiesc, Îmi fac autocritica, Suferim împreună, Merit să plîng după tine etc.? De ce a pătruns în noi microbul Bingo? Trecem prin momente grele. O ducem din ce în ce mai rău. De zece ani tot începem reforma şi nu ne îndurăm s-o continuăm. Pierdem puţinii bani, pe care i-am agonisit cu mari sacrificii, la Caritas, la SAFI, la Gerald, la Sabina Product, la Bancorex, la Bancoop, la FNI, (Fondul - vezi bine - Naţional de Investiţii), iar dacă nu-i pierdem, ni-i fură din casă, din buzunar, în autobuz, în tramvai, în metrou, îi prăpădim pe taxe, impozite directe şi indirecte, falimente, Conel, Gaze, Romtelecom, afişe electorale, poze de candidaţi, prezicători, predicatori, ghicitori, iar ce ne rămîne îi dăm copilului pentru o chiflă cu salam, la şcoală, pentru un costum de la second hand şi pentru, bineînţeles, abonamentul TV. Evident, banii noştri nu s-au volatilizat, nu s-au dus în neant...
Ei au contribuit la capitalizarea unor directori de bănci şi de Fonduri, a unor creditori neperformanţi din punctul de vedere al băncilor, dar performanţi din propriul lor punct de vedere, a unor directori de regii sau companii monopoliste, a unor politicieni trecuţi, prezenţi şi viitori. Nu numai că ne plîngem de milă, dar a început să ne şi placă postura. Curg lacrimi din belşug la cozile de la FNI şi de la pîine, în grupurile de disponibilizaţi şi în cele de pensionari. Oamenii îşi plîng unul altuia pe umăr. Cum naiba să nu ne placă atunci tele-siropul, autocompătimirea, cum să nu ne cultivăm cu grijă glandele lacrimale, cum să nu stropim din belşug cu produsul acestora ecranele televizoarelor? E clar