În timp ce unii, destul de mulţi, (totuşi) muncesc, alţii nu muncesc. Aşa a fost întotdeauna şi niciodată nu va fi să fie altfel: unii au, domnilor, şi nu fac nimic ca să aibă, alţii se zbat cît e ziulica de mare şi tot nu au. Ehe, mulţi sînt dintre cei care se dedau în ţara noastră unor asemenea discuţii prin tramvai, pe tren: mai ales acolo veţi auzi anume oftaturi, secret animate de story-ul cu celebra capră a vecinului. E adevărat, pe de altă parte, că animalul cu pricina cutreieră (zic cunoscătorii) şi prin ograda domnului Temeşan, ori a doamnei Ioan Maria Vlas, preşedintele SOV Invest care ne-a părăsit precum El fugitivo - numele de blîndă melancolie al unui serial TV din copilăria mea, în care un domn fugea şi tot fugea, fără ca poliţia să-i poată dibui urma. Să revenim la capră! O putem prea bine vedea cu ochii minţii cum trece pe uliţe cu pasul ei inconfundabil, uşor zănatic: aţi aflat, de bună seamă, că aceste animale au apucături dintre cele mai bizare. Bunăoară, în Ardealul copilăriei mele, adesea mi-a fost dat să aud cum se plîngea vecina bunicii mele cum că mortarul casei de la stradă îi este sistematic atacat de turma de capre care treceau spre imaş în fiecare dimineaţă; acestea obişnuiau, oameni buni, să se hrănească, imaginaţi-vă, dacă sînteţi în stare, cu mortarul doamnei Perianovics, nevasta sifonarului. Acu' despre capra cea bine întreţinută a domnilor înainte pomeniţi, care îşi duce traiul prin curţile cele bine pietruite cu dale în valoare de cel puţin 120 000 de lei metrul pătrat, ar fi multe de spus şi de analizat. Ea ar trebui să moară pe cale naturală, prin grija justiţiei. În ce mă priveşte, mărturisesc că ştiu cîteva poveşti cu tot felul de capre; una dintre ele mi-a fost istorisită de un marinar bătrîn, care nu seamănă cu posacul căpitan Ahab din nemuritorul roman despre caşalotul Moby Dick, ci mai mult aducea el cu dom' căpitan