In lipsa unei definitii descriptive minime asumate de o majoritate ginditoare, interesul national a devenit curva tuturor demagogilor, politrucilor si, daca au anvergura necesara, infractorilor incoltiti Exista in Romania un concept, transformat prin abuz intr-o simpla expresie, care are niste caracteristici formidabile. Inseamna, rind pe rind si de la caz la caz, ceea ce vrea fiecare dintre cei care il folosesc. Bineinteles, fiecare ii gaseste si foloseste intelesul care il serveste mai bine. O idee, pe cit de alunecoasa, pe atit de utila, pentru ca este sursa de imunitate morala: poate motiva orice atitudine sau actiune, ba chiar trebuie sa te consideri nedreptatit daca, luptind sub flamura sa nobila, nu esti laudat ca demn reprezentant al neamului tau. Este o idee care poate justifica crima si, de departe, cu gratie, incalcarea legii. Dar o idee asupra careia niciodata nu a avut loc in Romania de dupa 1989 o dezbatere publica reala, pentru a se ajunge la o conventie asupra continutului minimal al conceptului. Este vorba despre conceptul de interes national. In lipsa unei definitii descriptive minime asumate de o majoritate ginditoare, interesul national a devenit curva tuturor demagogilor, politrucilor si, daca au anvergura necesara, infractorilor incoltiti. Este destul sa spui ca ai actionat din ratiuni legate de interesul national pentru a anihila urmarile normelor legale sau morale. Daca te consideri depozitarul adevarului despre interesul national, atunci esti pe o pozitie inexpugnabila, numai tu ai dreptate, nu trebuie sa negociezi, dialogul nu are sens, toti ceilalti sint automat in greseala. Penibilul ajunge sa nu-ti mai fie accesibil. Anul trecut, intr-un editorial dintr-un ziar de mare tiraj, dupa ce facea o concesie politicii oficiale: e bine sa ne integram in NATO, un mare ginditor al deceniului noua se intreaba, totusi, lacramos: dar interesul national