Nu-mi mai amintesc in ce imprejurari l-am cunoscut pe Crohmalniceanu. In orice caz, ceea ce m-a frapat la el din capul locului au fost extraordinarele cunostinte de literatura franceza si romana. Parea sa fi citit tot ce merita atentie de la simbolism incoace si plonja cu o vadita placere in orice discutie pe teme literare. Totusi absolvise Politehnica, iar in perioada in care ne-am intilnit era preocupat sa-si dea ultimele examene si sa-si ia diploma. Cu mintea lui clara, patrunzatoare, bine organizata, e neindoielnic ca ar fi putut sa-si cistige o piine onesta din meseria de inginer. Dar nu mi-l inchipui umblind cu rigla de calcul, proiectind case, poduri ori sosele. Din toti cei ce ma inconjurau atunci era probabil unul dintre oamenii cu vocatia cea mai evidenta si cea mai timpuriu manifestata. Cred ca s-a voit dintotdeauna critic, nimic altceva decit critic, dar critic in toata puterea cuvintului: dispunind de o rubrica fixa la una dintre revistele importante, alternind cronica de intimpinare cu sinteza de directie, cultivind in juru-i o mica clientela de talente tinere pe care sa le ajute sa se valorifice. La inceput, s-a parut ca soarta ii suride. Inainte de a-si cauta o slujba i s-a oferit una si anume, ca intr-un basm cu zine, exact pe masura aspiratiilor lui: cea de redactor la Contemporanul. Iar peste putina vreme, acesteia i s-a adaugat o alta: cea de conferentiar de literatura contemporana la Facultatea de Litere si Filozofie.

Hazard? Nicidecum.

Ambele numiri ilustrau pe un caz concret strategia comunista de cucerire a puterii si transformare socialista a tarii; ea implica schimbarea radicala a legiuirilor existente, eliminarea cadrelor vechi, suspectate, pe drept sau pe nedrept, de a nu simpatiza cu noile rinduieli, promovarea in posturile-cheie din administratie, cultura, economie a unor oameni de incredere. Dar ce cauta Crohmalnicea