Mă uitam la emisiunea lui Bernard Pivot şi eram fascinată de o doamnă în vîrstă, frumoasă, foarte cochetă, extrem de antrenată în discuţie. Lîngă ea, Philippe Sollers. Se discuta despre ultima ei carte şi Pivot, cu aerul lui fals inocent de diletant curios, pune întrebarea năucitoare: "Este Jim din carte Philippe Sollers?". Doamna e în dificultate, se uită la Sollers care zîmbeşte amuzat, dar olimpian. Ei bine, da, spune doamna luîndu-şi inima în dinţi, el este.

Cartea despre care se vorbea era Journal amoureux apărută în martie 2000 la Gallimard. Cînd am avut-o în mîini, am citit-o pe nerăsuflate. Care era secretul dragostei aceleia de lungă durată? Poate "Cifrele nu ne-au interesat niciodată, pe Jim şi pe mine." (p. 9).

Dominique Rolin e văduva unui sculptor şi povéstea dramei pierderii soţului "a devenit o parură seducătoare a nefericirii. Asta îmi vine bine fără îndoială." (p. 12). Şi, invitată la masă, într-o toamnă, de un important editor care pregătea "lansarea primului roman al unui foarte tînăr necunoscut, care n-are încă douăzeci şi doi de ani, mirajul fermecat al premiilor de sfîrşit de an e aproape"(p. 12). Aşa îl cunoaşte pe Jim "Este înalt, subţire. Privirea sobră. Se ştie puţin despre această stranie pasăre. Naşterea la Bordeaux, burghezie bogată, locuieşte acum la Paris, întrerupe strălucite studii universitare, vrea să scrie, scrie tot timpul. Cartea sa face deja zgomot, susţinută cu entuziasm de mai mulţi oameni celebri." (p. 12).

După întîlnire el îi scrie, tranşant: vrea s-o revadă. Ea acceptă: "Îi plac. Îl plac. La urma urmei, de ce nu?" (p. 13). Apoi: "Jim şi cu mine ne revedem adesea de la prima întîlnire în cafeneaua pustie. Sînt tot felul de pretexte prosteşti: puţin cinema, teatru, muzee, grădina Luxembourg, Tuilleries.(...) Ezitare, panică şi încîntare de partea mea. De-a lui: tactică de cochetărie războinică." (p