Intr-o perioada de numai cinci ani, activitatea Tepro SA a trecut dintr-o extrema in alta, "pasul decisiv" fiind facut odata cu privatizarea: pasul de la o firma cu o piata externa cucerita, cu comenzi si contracte ferme, de la o societate ce conducea in topul firmelor exportatoare iesene din domeniul sau de activitate, catre o societate aflata la limita subzistentei, fara contracte, cu oameni disponibilizati, disperati, a caror ultima sansa a constituit-o lupta sindicala. Anul 1999 a adus in prim plan "momentul Tepro", in care sindicatul a constituit varful de lance in lupta sindicala, marcand, totodata, un aspect extrem de important: acela al ruperii definitive al dialogului, in cazul de fata tripartit, impartit intre reprezentantii statului, respectiv Fondul Proprietatii de Stat, in calitate de fost administrator al firmei, reprezentantii noului patronat, respectiv conducerea societatii, mandatata de catre firma cumparatoare, si reprezentantii salariatilor, cei care au fost acuzati de catre patronat ca au "contribuit" la aducerea fabricii in pragul falimentului. O acuzatie extrem de grava, care, la o analiza mai atenta, nu prea isi gaseste temeiurile.
Dialogul s-a transformat intr-unul al orbilor si al surzilor, in care semnalele de alarma au fost trase, fiind urmate de manifestari in forta, fara nici un fel de folos si fara nici un fel de consecinte pozitive pentru salariatii societatii.
A fost creat un precedent, "precedentul Tepro", ca parte integranta din "momentul Tepro", fapt care a contribuit la evitarea aparitiei unor alte situatii de acest gen. De aici, apare, implicit, o intrebare capitala: ce s-a inteles din aceasta lupta sindicala, efortul celor cateva mii de muncitori implicati a insemnat, poate, ceva?
FPS a facut un prim pas
Un prim raspuns il poate constitui recenta intentie a Fondului Proprietatii de St