Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revolutie salariala la "Al. I. Cuza"

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 3 iulie 2000 ·

•Rectorul este constient ca unele facultati din cadrul Universitatii "Cuza" nu vor percuta la aceasta idee

Conducerea Universitatii "Al. I. Cuza" Iasi intentioneaza sa propuna facultatilor un nou sistem de intocmire a statelor de functiuni. "Dorim sa organizam o intalnire cu toate cadrele didactice pe 10 iulie si sa propunem infiintarea unui sistem de intocmire a statului de functiuni trimestrial, in cadrul caruia sa nu mai existe norme vacante, la cumul sau plata cu ora. Conform legii, salariul unui cadru didactic este alcatuit din salariul de baza si adaosuri sau sporuri cuvenite din activitati suplimentare (cumul, plata cu ora). Norma de baza este de 5-7 ore pe saptamana, iar noi am vrea sa includem in aceasta norma si plata cu ora si pe cele la cumul, asa incat o norma sa ajunga la 14-15 ore pe saptamana", a spus profesor universitar Dumitru Oprea, rectorul Universitatii "Cuza" Iasi. El a precizat ca unele persoane nemultumite de aceasta idee au inceput deja sa comenteze ca ar fi ilegala. "Nu vad care ar fi ilegalitatea. Se va semna un contract individual vizand crearea unei singure norme", a mai spus rectorul Dumitru Oprea. Rectorul nu vede, in acest nou sistem de intocmire a statelor de functiuni, numai avantaje. "Foarte avantajati ar fi tinerii. Ei ar avea un salariu de baza mult mai mare. Cu salariul de baza de acum - care la un asistent este de un milion de lei - nu pot nici macar sa-si cumpere un obiect in rate, pentru ca noi eliberam adeverinta pe care se scrie doar salariul de baza. Iar cand acesta este de un milion de lei, cumparatorilor nu li se acorda credibilitate. Iar un alt avantaj ar fi la pensie. Pensia se calculeaza in functie de salariu de baza, nu se iau in calcul si activitatile suplimentare. Deci, cu cat salariul de baza este mai mare, cu atat pensia este mai mare", a mai spus rectorul Dumitru Oprea. Probabil ca unele facu

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 53 minute
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 4 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°