In mod paradoxal, cel putin din punct de vedere al structurilor politice care o instrumenteaza (partide, congress-men, guvernatori etc.), generalizarea practicii tehno-culturale a globalismului – pretins infailibila – poate insemna chiar sfirsitul acestora; intr-o atare situatie, ansamblul global isi inghite sau se dispenseaza de propriii sai administratori la virf, incapabili de viteza de reactie (legislativa, sa zicem) ceruta de retea. Daca, de pilda, la un moment dat, SUA nu se ridica la inaltimea lui AOL, atunci e posibil ca structurile politice americane sa devina irelevante pentru o categorie de cetateni ce se poate (auto-)administra mai rapid si mai eficient in structurile retelei (unde s-ar si gasi mai bine reprezentata). Deciziile de care societatea (ca sa nu spunem asocierea) digitala ar avea nevoie pentru o minima reglementare (sau, in termeni mai exacti, pentru o permanenta up-datare) a (stadiului) propriei functionalitati nu s-ar mai lua in parlament sau in sedintele de guvern, ci la workshop-uri si chat-uri on-line.

Intr-o asemenea situatie, aplicabila si viitoarei Europe Unite, auto-determinarea si auto-administrarea retelei ar deveni sinonime cu auto-determinarea si auto-administrarea utilizatorilor, „liberi“ intr-un spatiu virtual fara granite, limite si dimensiuni. Astfel s-ar ajunge la constituirea asa-numitei societati de „Netizens“ (si nu citizens), o societate sau o asociere post-politica din care statul-natiune, guvernele, partidele, sindicatele, alegerile etc. au disparut (pe motive de inoperanta, nereprezentativitate si, in ultima instanta, de irelevanta), compusa din hyper-cetateni (sau cetateni-imagine) locuind nu in spatiile intinse ale oraselor, ci in cele destinse (nomade, circulatorii) ale planetei-retea. In noua societate, „puterea“ ar fi transferata mai intii de la stat la marile companii si apoi de la acestea la grupusc