Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un adolescent a fost inghitit de Dunare, sub privirile parintilor sai

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 11 iulie 2000 ·

Un adolescent a murit alaltaieri inecat, sub privirile disperate ale parintilor sai. Cei trei se aflau la un picnic pe malul Dunarii si, in jurul orei 15,00, tinarul si tatal sau s-au dus sa faca o baie. Adolescentul insa avea sa fie inghitit de ape, chiar sub privirile ingrozite ale parintilor sai. Tatal baiatului, care era sa se inece in timp ce incerca sa-si salveze copilul, spune ca tragedia s-a produs din cauza unei gropi de la fundul apei. Parintii, disperati, au stat o noapte intreaga pe malul Dunarii pentru a recupera trupul neinsufletit al unicului fiu, insa corpul tinarului a iesit la suprafata abia ieri dimineata. Viata lui Sorin Tonu, de 15 ani, a fost curmata tragic alaltaieri, de apele Dunarii. Baiatul, care abia terminase clasa a opta si obtinuse peste noua la examenul de capacitate, se afla cu familia la iarba verde. La un moment dat, pentru ca soarele ardea puternic, s-a gindit sa se racoreasca facind o baie. Tatal adolescentului povesteste ca a intrat cu fiul sau in apa care abia le ajungea la genunchi. Cu toate acestea, la doar citiva pasi ei aveau sa se prabuseasca sub apa, intr-o groapa. "Primul a cazut fiul meu si eu m-am grabit sa-l ajut. M-am chinuit minute in sir sa-l scot la suprafata. Apoi m-am dus si eu la fund. M-am trezit la mal, in timp ce eram palmuit de oameni ca sa-mi revin", povesteste Emil Tonu. Barbatul spune ca desi trupul baiatului sau a fost cautat de citiva barbati, acestia nu l-au gasit. De aceea, el a hotarit sa ramina pe mal toata noaptea, sperind ca trupul baiatului va iesi la suprafata. Dupa o noapte in care a privit in gol spre apa care-i inghitise singurul copil, ieri, in jurul orei noua dimineata, barbatul a zarit trupul lui Sorin plutind la suprafata. Distrus de nenorocirea care s-a abatut asupra sa, Emil Tonu ne-a spus ca are remuscari fiindca nu a putut sa-si salveze fiul de la inec. Tatal baiatului ne-a mai spus ca

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina 1-0, în Grupa E la EURO 2024. Nicuşor Stanciu deschide scorul cu un şut fabulos

Mediafax acum 14 minute
România debutează acum la EURO 2024 împotriva Ucrainei. Meciul a început la ora 16.00.

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 3 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Cult religios pentru tortură. Copii obligați să stea în genunchi ore în șir în numele religiei

Adevarul acum o ora
Descinderi la o Fundație din Botoșani unde mai mulți copii ar fi fost exploatați prin muncă și obligați să ia parte la acțiuni religioase unde erau obligați să stea ore în șir în genunchi.

Simonis: Sistemul bicameral trebuie păstrat, iar rolul Senatului trebuie întărit

Mediafax acum 26 minute
„Ne aflăm astăzi într-un moment important pentru istoria noastră naţională, celebrând 160 de ani de la înfiinţarea Senatului României. Azi, privim cu respect la trecutul nostru şi suntem conştienţi de rolul esenţial pe care această instituţie l-a av

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populație

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Astfel, între 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie San

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 4 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 6 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°