Aripi, fulgi, aureola, aspect luminos sint trasaturile de baza care individualizeaza ceea ce numim ingeri. O trecere in revista a reprezentarilor literare sau plastice date acestor creaturi de lumina ar depasi cu siguranta limitele de spatiu la care ne supunem.

De-a lungul istoriei, ingerii si-au schimbat infatisarea de la razboinici justitiari cu staturi uriase la copilasi durdulii cu aripioare, care impodobesc fintinile arteziene sau sustin obiecte kitsch.

In secolul al XX-lea, mesagerii divini si-au schimbat look-ul mai mult ca oricind pentru ca au devenit subiectul unei noi arte, celei de-a saptea. Daca in primele ecranizari ale Bibliei nu s-a inovat prea mult, in anii ’90 am vazut in filme un inger negru (Denzel Washington in Sotia predicatorului, remake dupa clasicul Sotia episcopului, unde ingerul era Cary Grant), am mai vazut ingeri fara aripi sau raze, imbracati in haine simple, negre in City of Angels, in care Nicolas Cage renunta la eternitate si cade pentru o clipa de iubire (suna familiar?). Si oamenii secolului al XX-lea cred in povesti cu ingeri, cazuti sau nu, cu aripi sau fara, iar daca aceste povesti au avut succes pe marele ecran, era imposibil ca ingerii sa nu devina personaje in seriale de televiziune.

Combinatia de uman si fantastic a acestor intermediari intre lumea divina si cea terestra este miza pe care se pot construi diverse situatii, chiar si comice, precum cele din sit-com-ul difuzat pe TVR2 simbata si duminica la ora 14.15. Fara sa se distinga prin calitati deosebite (de cele mai multe ori „ei spun, ei rid“), Misguided Angels, in traducere Ingeri buclucasi merita putina atentie pentru simplul fapt ca reprezinta inca o varianta cinematografica a imaginii angelice. Ceea ce surprinde este faptul ca cele doua personaje principale nu isi folosesc puterile supranaturale pentru ca acestea le-au fost luate odata cu arip