Privatizarea a fost inteleasa la noi intr-un mod cu totul original si tipic mentalitatii acestor locuri. Urnita mai greu decat in celelalte state din estul Europei, privatizarea in Romania are toate sansele sa fie incheiata ultima, in conditiile in care abordarea a fost suferinda inca de la inceput. Plecarea s-a facut de la o premisa gresita, fondurile obtinute din privatizare urmand a alimenta bugetul de stat, un buget tot mai sarac de la an la an. In aceasta situatie, politica Fondului Proprietatii de Stat s-a transformat intr-una a lupului flamand, care cere mult pentru societati cu datorii mari, ce necesita programe de investitii consistente. Iar daca se obtine acest pret ridicat, consecintele sunt cat se poate de negative: in incercarea de a rentabiliza societatea, noul patron trebuie sa-si reduca costurile, iar calea cea mai simpla este reducerea de personal. Pana nu demult, reducerea de personal implica o serie de costuri suplimentare, suportate insa de catre bugetul de stat, reprezentate de acordarea salariilor compensatorii. Micsorarea ariei de acordare a acestor plati compensatorii (in Iasi, in cazul unor disponibilizari colective, vor mai primi astfel de plati numai salariatii disponibilizati de la cinci societati, cele incluse in programul PSAL, plus Comtom Tomesti) a fost un pas important, insa aceste costuri suplimentare ar fi trebuit chiar suprimate. Relansarea economica va veni atunci cand in pachetul reformei nu va mai exista nici macar o singura masura populista.

In ceea ce priveste privatizarea, cealalta parte implicata in acest proces - investitorul - da de multa ori dovada de o neseriozitate care nu poate fi in nici un fel caracteristica unui om de afaceri. Exemplele cele mai edificatoare in acest sens sunt cele legate de multitudinea de contracte de privatizare reziliate, datorita nerespectarii clauzelor contractuale referitoare la b