"Ce vrei sa te faci, cind o sa fii mare?", pun eu o intrebare banala - pe care o detestam in copilarie - numai din dorinta de a incerca sa incheg o discutie. "Nimic", sopteste dind din umeri fetita din fata mea. "Cum nimic?", insist eu distrata, cu gindul la intrebarile pe care le consideram atunci importante. "Nimic, pentru ca eu nu o sa ajung mare. Eu am sa mor repede de leucemie", incepe sa plinga mocnit Mariana. Buimacita, citeva clipe ramin fara replica si inghit in gol, incercind sa-mi fac ordine in ginduri si sa spun ceva inteligent, ca sa depasesc momentul. "O sa faci tratament Mariana si o sa te simti mai bine", reusesc sa ingaim, fara a avea curajul de a-i da incurajari mincinoase in care, in stadiul in care este fata acum, nu crede nimeni. Nu pare sa ma auda si, cu privirea pierduta undeva pe podeaua din fata ei, continua sa plinga incetisor. Plinge absenta cu miinile adunate in poala, leganindu-se usor. Imi aminteste de tarancile care jelesc pe cineva drag; numai bocetul nu se aude. Si Mariana Mitrea este tot de undeva de la tara, din comuna Parincea, judetul Bacau. Ii ridic usor barbia. Ma priveste rugator, asteptind parca sa-i spun ca o sa fie bine, ca o sa se vindece. "Ce ochi frumosi ai, Mariana. Ti-a mai spus cineva ca ai ochi foarte frumosi?", refuz eu sa cad in jocul mincinos al sperantelor inchipuite. Lucrurile sint mult prea serioase si grave ca sa-i dau sperante desarte. Oricum, remarca mea ii zgindare orgoliul de viitoare femeie si-mi zimbeste cu ochii inca plini de lacrimi. Fetita din fata mea are 12 ani si, in urma cu citeva luni, mai precis in februarie anul acesta, a fost diagnosticata cu leucemie. In foaia de observatie, la rubrica anamneza, adica istoricul bolii, scrie: "Analizele efectuate au relevat un grad mare de anemie (scaderea celulelor rosii din singe) si cresterea anormala a globulelor albe (leucocite) cu aparitia celulelor neopl