In hotelul Studioului de Radio-Cluj, intr-un spatiu innoit, elegant (ideea salutara apartinind lui Florin Zaharescu, directorul institutiei), s-au redeschis Galeriile Radio cu o „scurta“ retrospectiva semnata de pictorul Ioan Sbarciu. Si, pentru ca ne leaga o prietenie de peste douazeci de ani (chiar daca, in ultima vreme nu mai gasim, prea des, timp sa ne vizitam), m-am hotarit sa astern aceste rinduri, fara intentia de a intra in plutonul criticilor de specialitate. Ioan Sbarciu este rectorul Academiei de Arte Plastice si Vizuale si presedintele Filialei Uniunii Artistilor Plastici clujeni. Dupa un „tur“ de expozitii deschise in Spania, Germania si Elvetia, Ioan Sbarciu a facut un „popas“ la Galeriile Radio-Cluj pentru ca la toamna sa deschida o personala la New York.
De-a lungul timpului, cam de cind Cervantes i-a dat drumul in lume, Don Quijote a fost desenat, sculptat ori pictat de numerosi artisti. Pentru Ioan Sbarciu, figura cavalerului nu este un subiect pe care il atinge doar tangential, doar pentru ca asa au mai facut si altii. Pentru el, Don Quijote a devenit o adevarata obsesie. Una creatoare, evident. Deseori, in timp ce-si fixeaza culorile, atacind suprafetele largi ale pinzelor, cu furie ori gingasie, pictorul se confunda cu personajul, se identifica cu acesta. El nu vede lumea asa cum este, ci cum ar trebui ea sa fie, pentru ca nu este multumit de prezent. Asta nu inseamna ca incearca a evada in lumi imaginare. E un „joc“ pe care-l practica, adesea, adevaratii creatori. Iar atunci, pictorul-cavaler se preschimba in „niño“, intr-un copil cu suflet inocent care nu profeseaza duplicitatea, intr-un „homo ludens“ care isi controleaza, insa, cu luciditate jocul penelului. Dupa cum spune Eschil, trairea celei mai formidabile seriozitati se desavirseste in forma si calitatea unui joc. Adevaratul artist trebuie sa fie in acelasi timp tragic si com
