In tarile cu o indelungata experienta democratica, lupta politica are, de regula, doi protagonisti; doua partide foarte puternice, care se infrunta atat in legislativ, cat si in afara lui. Este cazul Statelor Unite ale Americii, al Angliei si al multor altor state europene. Alternanta la putere face parte din jocul electoral al unei societati sanatoase si, chiar daca nu este o conditie obligatorie a unei democratii (vezi Japonia, guvernata timp de 70 de ani de un acelasi partid politic), reprezinta, totusi, modul cel mai acceptabil si mai des intalnit de a face politica.

Romania interbelica era conectata la civilizatia occidentala. Scena politica era dominata de doi rivali traditionali : Partidul National Liberal si Partidul National Taranesc. Cu o singura exceptie (1928 - 1933), confruntarea electorala a fost transata in favoarea liberalilor, care au reusit astfel sa-si impuna programul economic si sa transforme Romania intr-o tara in care sectorul industrial devenea din ce in ce mai puternic.

Ambele partide duceau o politica de dreapta, de stimulare a initiativei privat-capitaliste, chiar daca metodele erau diferite de la un partid la altul; caci, in timp ce sloganul PNL spunea "prin noi insine", cel al PNT era "cu portile deschise". Stanga romaneasca era reprezentata de firavul PSDR, precum si de nesemnificativul dar periculosul PCR (scos in afara legii, datorita politicii antinationale pe care o promova).

Astazi, viata politica romaneasca este suprasaturata de partide. Aproape o suta de formatiuni politice sunt inscrise in mod legal la tribunal si au sedii in majoritatea localitatilor importante din tara. Ca realitatea din teritoriu este cu totul alta, ne-o dovedeste faptul ca multe dintre respectivele sedii sunt mai tot timpul inchise, sau ca in interiorul lor se desfasoara activitati care n-au nici o legatura cu politica. In pofida aces