Ion Bogdan LEFTER:

Stimati colegi, va multumim de la bun inceput ca ati acceptat invitatia noastra. Intentiile nu ni le-am ascuns: ne-am propus sa va atragem intr-o discutie cit mai cuprinzatoare asupra stagiunii teatrale trecute. Am vrut la inceput sa facem o „ancheta“ cu citeva intrebari la care sa solicitam raspunsurile mai multor critici dramatici. Doru Mares a insistat – insa – pentru formula dialogului direct si a avut cistig de cauza, dupa cum se vede! L-am rugat – de altfel – sa „piloteze“ el discutia, nu neaparat pentru ca literatii nu s-ar simti apropiati de teatru si n-ar urmari ce se intimpla, cit pentru ca sint greu de facut evaluari de ansamblu din afara „caravanei“ criticilor care merg prin tara si vad premierele de peste tot, asista la festivaluri (cind nu le si organizeaza chiar ei!) si asa mai departe.

Doru MARES:

Intr-adevar, am „copt“ aceasta masa rotunda de mai multa vreme impreuna cu Bogdan Lefter. Am insistat pe varianta dialogului pentru ca mi se pare mai vie, mai dinamica. Tema discutiei noastre de astazi este „simpla“: Stagiuna teatrala 1999-2000. Fenomene, spectacole, „oameni, fapte, intimplari“, cum suna titlul unei emisiuni de la Europa Libera. Cine vrea sa sparga gheata? Marian?

Marian POPESCU:

Pe linga trecerea in revista a spectacolelor care au insemnat ceva sau, dimpotriva, sint atit de neinteresante incit merita semnalate chiar si pentru asta, o evaluare a stagiunii teatrale 1999-2000 reflecta citeva chestiuni sensibile care au explodat abia in ultima jumatate de an, desi s-au acumulat pe parcursul intregii stagiuni: crizele de conducere din teatru. Mi se pare important sa nu evitam nici un subiect care se refera la managementul institutiilor de spectacol. Fie ca vrem sau nu, ca ne place sau nu, calitatea acestui management are repercusiuni imediate in felul cum se face spectacolul. @N_