Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Juniorii Politehnicii vizeaza primul loc in serie

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 14 august 2000 ·

Cu toate ca sezonul competitional al juniorilor incepe abia pe 10 septembrie, prof. Dan Cananau, antrenorul juniorilor I ai Politehnicii, si-a convocat elevii inca de pe 3 iulie. Antrenamentele s-au desfasurat in localitate, punindu-se accent pe pregatirea fizica si omogenitatea echipei, in conditiile in care au fost promovati de la junioriorii II, pregatiti de prof. Dumitru Romila, sapte noi jucatori. Din pacate, ca si in sezonul trecut, se pare ca piesele de baza ale echipei nu vor putea fi folosite atita timp cit I. Butnaru a fost cedat la CFR Citadin iar Vintila si Soponariu evolueaza pentru seniorii clubului din Copou. In campionatul anterior, juniorii I ai Politehnicii s-au clasat pe locul secund in serie, fiind pentru prima oara in ultimii patru ani cind echipa pregatita de Dan Cananau nu a participat in etapele superioare ale Campionatului National. Dar, spre deosebire de sezonul trecut, in care echipa ieseana a abordat intrecerea cu jucatori mai mici cu un an, acum si obiectivul s-a schimbat, fiind vizat primul loc in serie. Pentru noul drum, tehnicianul Dan Cananau are la dispozitie urmatorul lot: D. Curca, M. Ciocan, M. Ivan, L. Ambrosie (portari), G. Climinte, C. Hulubei, C. Maxim, C. Paduret, M. Zancianu, T. Tesoi, D. Ivan, C. Ivan, I. Badarau, M. Varlan, S. Raileanu, A. Cristea, D. Costache, A. Suru, I. Rebenciuc, P. Etcu, A. Ciocanaru, F. Petrariu. Stefan Turcanu nu s-a prezentat la antrenamente, in timp ce Ambrosie s-a operat de menisc si urmeaza sa mai faca o alta operatie de ligamente incrucisate. (S.M.) Cu toate ca sezonul competitional al juniorilor incepe abia pe 10 septembrie, prof. Dan Cananau, antrenorul juniorilor I ai Politehnicii, si-a convocat elevii inca de pe 3 iulie. Antrenamentele s-au desfasurat in localitate, punindu-se accent pe pregatirea fizica si omogenitatea echipei, in conditiile in care au fost promovati de la junioriorii II,

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu, după Consiliul Tripartit: De la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut

News.ro acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, după Consiliul Tripartit, că de la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut. Şeful Execitivului mai anunţă că vor menţine până la sfârşitul anului facilitatea acordată angajatorilor privind cei

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 29 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum 2 ore
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenind pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum o ora
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţia instituţională a se

Rafael Nadal - Alexander Zverev, blockbuster în primul tur la Roland Garros! Cu cine debutează Carlos Alcaraz sau Novak Djokovic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Spaniolul Rafael Nadal, cel mai mare nume din istorie turneului de la Roland Garros, a avut parte de o tragere foarte grea în primul tur pe zgura de la Paris. Daniil Medvedvev Novak Djokovic Carlos Alcaraz Andy Murray Stanislas Wawrinka

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 3 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum o ora
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Un TIR scăpat de sub control a făcut prăpăd în Galaţi. A ieşit de pe şosea, a pus la pământ un gard şi s-a oprit într-o casă

Adevarul acum 51 minute
Un accident care putea avea urmări tragice s-a produs joi, 23 mai, pe un drum din Galaţi. Șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, a intrat cu vehiculul greu pe contrasens, după care a ieşit de pe şosea şi a pus la pământ un gard din beton, o

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 2 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°