Nepasarea prelungita a administratiei fata de situatia copiilor strazii, a copiilor institutionalizati, precum si a batrinilor institutionalizati, dublata de complicitatea prin nepasare a opiniei publice, echivaleaza cu barbaria Nu exista nici o scuza rationala, oricit de firava, de natura financiara, administrativa, legala sau de orice alta natura in masura sa justifice faptul ca in Romania anului 2000 mai exista probleme precum cea a copiilor strazii, a copiilor institutionalizati sau a batrinilor institutionalizati, pe caz de boala, handicap sau din orice alta cauza din categoria celor exceptionale. Motivele sint simple. Numarul acestor persoane, fie ca este vorba de copii, fie ca este vorba de batrini, este limitat si relativ mic. Asupra faptului ca trebuie sa li se acorde o atentie cu totul speciala nimeni nu pare sa aiba cea mai mica indoiala. Este vorba despre cele mai vulnerabile persoane din populatia Romaniei, calificindu-se pentru acest "statut" chiar in cadrul categoriilor defavorizate mai largi din care fac parte: copiii si batrinii in general. Este firesc, moral, civic, crestineste, este, la urma urmei, parte obligatorie a unei conduite civilizate sa ai grija de orfani, handicapati si batrinii neputinciosi. In cazul lor, mult mai mult decit de someri, tineri sau pensionarii "de rind", tintele obisnuite ale politicilor de protectie. Poate fi de inteles neputinta de a gasi solutii rapide si usor incadrabile intr-o politica guvernamentala cu rezultate automate si complet previzibile pentru, sa spunem, cresterea, asa, in general, a nivelului de trai, pentru reducerea somajului in rindul tinerilor, cresterea pensiilor sau pentru promovarea industriei de soft in Romania. Dar sa nu gasesti solutii concrete, vizibile, de durata, verificabile si care sa nu lase loc la abuzuri si exceptii pentru o categorie foarte limitata si strict incadrabila de oameni complet