Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petre Roman intra-n cursa

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 26 august 2000 ·

Osanalele au curs fluviu Inainte de a fi votata oficializarea candidaturii lui Roman, liderii PD s-au intrecut in laude la adresa presedintelui PD, spunind cu totii ca este "cel mai bun". Presedinta Organizatiei de femei a Partidului Democrat, Paula Ivanescu, a afirmat ca exista "o mie de motive" ca femeile sa-l voteze pe Petre Roman, unul dintre acestea fiind ca, in 1990, cind Roman era prim-ministru, s-a liberalizat avortul. Vicepresedintele PD Traian Basescu, care nu pierde prilejul sa-i dea replica Paulei Ivanescu, a declarat ca nu are nevoie de o mie de motive pentru a-l sustine pe Roman. "Un singur motiv este suficient: este cel mai valoros candidat", a spus Basescu. El si-a argumentat afirmatia spunind ca, in perioada in care Roman a fost premier, a promovat legi "pentru Romania si nu pentru grupuri de interese", exemplificind cu adoptarea Constitutiei, a Legii fondului funciar sau a Legii privatizarii. Dupa discursul lui Basescu, la indemnul lui Radu Berceanu, participantii la Conventia Nationala a PD au scandat "El poate!" si au votat, in unanimitate, ca Roman sa candideze la functia de presedinte al Romaniei. Roman isi arata muschii Presedintele PD, Petre Roman, a afirmat, in discursul sau, ca a hotarit sa candideze intrucit doreste sa restabileasca autoritatea statului si in primul rind a justitiei, sa reduca la jumatate numarul familiilor aflate in saracie extrema, precum si pentru ca Romania sa "strabata, in cei patru ani care urmeaza, cea mai mare parte a drumului catre Europa, dezvoltata si unita, in Uniunea Europeana". Roman a spus ca "a conduce tara inseamna un angajament total" pentru ca institutiile statului sa fie "ferme si corecte", pentru parcurgerea "fara greseala" a drumului integrarii in Uniunea Europeana, pentru asigurarea sanselor de aderare la NATO, precum si pentru combaterea saraciei. Liderul PD a mai anuntat ca Partidul Democrat isi pro

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 7 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 5 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 9 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 10 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 7 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 12 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 12 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 5 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°