La retragerea din cursă a preşedintelui, analiştii de la Curte au renunţat la răceala presupusă de această specializare şi ne-au delectat cu articole care puteau fi intitulate nici mai mult nici mai puţin decît Lumea după Emil. Grija cea mai mare a dumnealor era aceea că presa, care l-ar fi putut murdări pe domnul Constantinescu, a rămas fără ţap ispăşitor. Şi că dînsul nu şi-a negociat ieşirea din scenă în favoarea lui Mugur Isărescu. Nu doar cu partidele din Convenţie, ci şi cu Partidul Democrat. Ca şi cum, dacă putea, nu negocia pentru sine, ci pentru altcineva.
O distinsă politoloagă ne-a mai spus, cu seninătate, că eroarea lui Emil a fost că nu şi-a luat consilieri cu care să-i dubleze pe miniştrii celorlalţi şi să-i lase fără obiectul muncii.
Oricîte reproşuri le-am adus - şi le voi mai aduce- democraţilor lui Petre Roman, tot nu cred că am fi fost mai cîştigaţi dacă miniştrii lor erau dublaţi de alde Dorin Marian şi de fiul doamnei Zoe Petre. Pentru că fiul d-lui Emil Constantinescu era ocupat cu Copiii României. Iar alţi specialişti nu ştiu să mai fi existat pe la Palat.
Ieşirea din scenă a preşedintelui aşa cum a intrat marchează un capitol încheiat. Cu sau fără trădarea liberalilor, rezultatul era acelaşi. în afară de ţărănişti, care s-au trezit rămaşi într-o staţie neînsemnată, din care nu pot pleca, deoarece locomotiva lor s-a defectat şi a fost trasă pe linia moartă, nimeni nu-l plînge. Toată lumea are alte griji. însăşi presa prezidenţială se ocupă de-acum de înlocuitorul său.
Ceea ce mi se pare ciudat este faptul că oamenii care se bat cu pumnii în piept că ei reprezintă democraţia socotesc că Emil era un candidat care avea alte drepturi decît ceilalţi. Or, între arca lui care a eşuat la Cotroceni şi una care n-a primit încă botezul mării s-ar putea ca a doua să aibă şanse mai mari. La rîndul său, înotul lui Stolo în a