Ultimele luni si zile ale mileniului doi vor trece greu pentru majoritatea dintre noi. Vor trece greu pentru cei care gandesc cu frica la ziua de maine, care se framanta pentru ceea ce vor pune pe masa pentru ei si familiile lor, care se gandesc cum vor intra in iarna, cu ce isi vor mai minti copiii in fata frigului, a foamei. Multi nu mai gandesc, ori nu mai incearca sa o faca. Se multumesc sa se roage la Cel de Sus, ori sa viseze.

Vor trece repede pentru cei multumiti de roadele schimbarii, de afacerile reusite, de averile acumulate, preocupati doar de felul in care se vor mai distra, de modul in care isi vor cheltui agoniseala.

Acum, la inceput de septembrie, pentru marea majoritate a romanilor, fie ca sunt intelectuali, fie muncitori sau tarani, a aparut o speranta, un om care doreste sincer sa faca ceva si pentru ei, un om poate predestinat schimbarii, sustinut de un partid, tot nou, cu un program viabil, special conceput pentru ei, pentru tara.

Nu este un necunoscut totusi, este un fost ministru de externe, apreciat atat de romani, cat si de cancelariile occidentului, este vorba de Teodor Melescanu, nascut intr-un sat din Ardeal, acolo unde, cu ani in urma, s-a nascut si a copilarit Avram Iancu.

S-ar putea sa fie doar o coincidenta, dar si un semn pentru noi, caci istoria, la sute de ani, se mai repeta uneori; ca Dumnezeu, dupa zece ani, priveste iarasi spre noi.

Am avut placerea sa fiu invitat, sambata, 2 septembrie a.c., la acceptarea depunerii candidaturii la presedintie, facuta de domnul Melescanu. Nu m-a impresionat Sala Palatului, plina la refuz, unde accesul nu a fost interzis pentru nimeni, cat lumina din ochii celor prezenti, plini de sperantax Nu erau singuri, nu am fost singuri, au venit reprezentantii mass-media din toata tara, iar printrei ei multi straini, multi diplomati.

Dar au si lipsit, nu multi, dar s