Nora IUGA
Inima ca un pumn de boxeur
Editura Vinea, Colectia „Editii definitive“, Bucuresti, 2000, 286 p., f.p.
O problema de situare in istoria literara a ultimelor decenii pare sa fie constanta in receptarea operei Norei Iuga. Critica a remarcat discretia care o invaluie. Nu e vorba despre discretia discursului poetic in sine, cit mai ales despre discretia poetei care nu s-a afiliat manifest nici unei generatii. Legaturile cu generatia ’60, careia poeta i-ar apartine biologic, exista, dar sint contracarate de citeva trasaturi care o singularizeaza in mod evident. Pe de-o parte, structura unei personalitati care nu poate fi prinsa cu usurinta in schemele nici unui model de insurgenta colectiva. O fotografie de tinerete ne arata figura de neuitat a unei doamne de o senzualitate voluntara impletita splendid cu cea mai rafinata intelectualitate si pe care cu greu ne-o putem inchipui in postura poetei de cafenea. Nora Iuga a ramas neschimbata pina azi. Pe de alta parte, e vorba despre o multiculturalitate de tip Mircea Ivanescu, o frina in plus in calea entuziasmului clasarii: Nora Iuga este o germanista de prestigiu, traducind constant opere pe cit de importante, pe atit de dificile (Eumeswil de Ernst Junger, Toba de tinichea de Günter Grass, doua romane de Herta Müller, mai multe texte de E.T.A. Hoffmann, Knut Hamsun, August Strindberg si Friedrich Nietzsche).
Semnificativa pentru acest statut singular, care are dezavantajele, dar mai ales avantajele lui, este o confesiune a autoarei din 1986: „Cu cit imbatrinesc, regret tot mai mult ca nu mi-am cunoscut generatia. M-am casatorit cu un barbat mai tinar ca mine, am debutat la treizeci si cinci de ani alaturi de poeti de douazeci si cinci. [...] Desi jumatate din tinerete mi s-a sters din creier si din simturi, mi-a ramas o privire ca un microscop miraculos prin care disting
