Desfasurat recent, Forumul Culturii, organizat de Ministerul Culturii si Consiliul Europei, reprezinta ultima etapa a programului Consiliului Europei, Evaluarea politicilor culturale, survenind la aproape patru ani de exercitiu ministerial, si la un an dupa ce grupul de experti ai CE a inaintat raportul sau privind Politica culturala in Romania (traducerea romaneasca dateaza din octombrie 1999!).
N-as vrea sa comentez modul in care a fost organizat Forumul, ci sa constat ca, dincolo de prezentarea rapoartelor directiilor de specialitate din minister, a interventiilor invitatilor romani – administratori culturali, directori, consilieri-sefi ai inspectoratelor pentru cultura –, precum si ai invitatilor straini – din mai multe tari, extrem de putini romani s-au referit la raportul expertilor europeni. Dupa cite stiu, nici acesta, nici raportul romanesc privind politica culturala in Romania, inaintat la Strasbourg, nu au facut vreodata subiectul unei dezbateri publice.
Ce vreau sa spun e ca, dincolo de efortul depus de autoritatea culturala centrala, in relatie cu aranjamentele privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana – care presupun indeplinirea unor seturi de cerinte, asumarea unor obligatii, dar si a unor raspunderi –, nu am observat, cum s-a intimplat, de pilda, in domeniul educatiei, transparenta procesului de elaborare a politicilor culturale romanesti. Si, totusi, autoritatea culturala romaneasca a facut citiva pasi importanti in materie de legislatie culturala.
Cum se stie, prioritatea declarata dupa 1996 a politicii culturale romanesti este patrimoniul. Si, pe aceasta directie, s-au concentrat multe dintre initiativele si eforturile autoritatii culturale. Raportul expertilor europeni exprima insa rezerve fata de selectarea acestei prioritati, remarcind ca nu se intelege filozofia care a stat la baza deciziei si mai ales motivatia p
