Incompatibilitatea dintre violenta si feminitate este un construct cultural supus provocarilor in diferite epoci, daca e sa luam in considerare ferocitatea femeilor-pirat, militantismului sufragetelor si mai nou capacitatea Larei Croft (din jocul Tomb Raider) de a iesi din orice incurcatura atita timp cit se afla in posesia unei arme. Acesta a fost punctul de plecare al tuturor interventiilor prezentate de documentarul Rebele in fusta, difuzat marti 12 septembrie de ARTE in cadrul serii tematice Bad Girls. Femeile (regizoarea Marita Neher nu a oferit cuvintul, in documentarul sau, nici unui barbat) carora li s-a cerut sa-si exprime opinia despre nefirescul asocierii feminitate-violenta au optat toate pentru a dovedi nefirescul acestei idei. Unele au sustinut ca nu exista nicidecum o repulsie innascuta a femeilor pentru arme, ba chiar dimpotriva, in societatea activa majoritatea femeilor considera ca a poseda o arma este un garant al sigurantei lor psihice si fizice.

Astfel, au remarcat o studenta si o psihoterapeuta, „poti sa te plimbi singura noaptea“, „poti sa privesti fara nici o teama barbatii in ochi“, „poti sa nu mai depinzi de altii pentru a te apara“, „poti sa renunti pentru totdeauna la sentimentul de frica“. Nu putine au fost cele intervievate care au adus in discutie caracterul fluctuant, in functie de circumstantele istorice, al demonizarii femeilor violente. Variatiile care se pot repera in reprezentarile artistice ale acestora urmeaza o logica stricta, dependenta de contextul istoric. Reprezentarea femeilor inarmate drept monstri are ca fundal epoci de liniste sociala, pe cind timpurile revolutionare faciliteaza construirea femeilor implicate in lupta drept eroine. Daca exista un raport de exclusivitate, el se stabileste intre normalitatea femeilor violente si cea a conjuncturilor in care violenta lor se manifesta.

Recursul la