Actrita a Teatrului de Comedie inca de la inceputurile lui, Iarina Demian sustine cauza intrepatrunderii genurilor: orice comedie contine si un dram de tragedie, iar tragediile au in ele, intotdeauna, ceva comic. O separare brutala si didactica, in cheie monocorda, nu face decit sa aplice un strat de artificialitate peste ceea ce interpreteaza un actor. Este insa numai unul din motivele pentru care a ramas la Comedie, pentru ca „este mai usor sa pleci si mai greu sa ramii. Am preferat sa ramin, sa ma lupt…“. Intr-un timp al experimentelor, Iarina Demian si-a incercat puterile in postura de regizor, jucind si punind in scena in acelasi timp. Experienta traita o determina sa afirme ca „energiile pierdute in alte parti s-au intors spre mine si m-au ajutat sa reusesc“.
Esentiala este stabilirea unor raporturi benefice intre actor si regizor, care trebuie sa tina seama de un al treilea partener al jocului: „publicul este un partener in jocul nostru, ar trebui sa ne raportam mai corect la el. Pe de o parte trebuie sa nu-l subestimam, iar pe de alta parte sa-l tinem in friu“. Experienta autentica a jocului, cautarea febrila fac din profesia de actor o adevarata incercare si conduc la o sfisietoare ruptura: „aceasta meserie te acapareaza, iti smulge totul din tine, iti fura linistea, te ademeneste. Cind ai impresia ca ai pus stapinire pe ea, te arunca inapoi in bezna cautarilor“.
Orice drama are partea ei comica si orice comedie, partea ei tragica
Mai are comedia public, mai este ea valabila, din punctul de vedere al repertoriului existent?
Problema este atit de grava, incit poate ar trebui sa vorbim nu numai despre comedie, cit despre teatru in general. Eu joc la Teatrul de Comedie inca de la infiintarea lui; n-a fost o dorinta a mea arzatoare, dar asa s-a intimplat. Am fost foarte fidela, nu am plecat de acolo – po