Il éprouva une détresse, et des larmes lui vinrent dans les yeux. Je suis malade, pensa-t-il encore, et il dut faire un effort pour injecter un peu de sens à ce qui l’entourait, au monde. C’est passé, pensa-t-il, ça va passer.
Jean Echenoz, Le Méridien de Greenwich
Sociolog de formatie, ajuns la Paris pentru a scrie o teza de etno-psihiatrie, Echenoz este astazi, la douazeci de ani de la debut, la saptesprezece de la primul premiu obtinut si la un an de la cistigarea premiului „Goncourt“, produsul-fanion al Editurii Minuit, unul dintre putinii scriitori francezi cu stil. Consonant cu spiritul timpului, cu poetica si etica numite azi, pentru ca trebuiau sa poarte un nume, postmoderne, Echenoz isi trage treningul pe cap si incepe maratonul scriptural detasat, pe distanta si perioada nedeterminate. „Nu vreau sa scriu o chestie atemporala, vreau sa descriu lucruri cit mai legate de lume. Imi place sa mizez pe raportul dintre fictiunea totala si marcajul cu locuri si obiecte precise“, spunea scriitorul, intr-un interviu luat dupa cistigarea premiului „Medicis“, in 1983, cu romanul Cherokee. Etichetat minimalist, raspunde cu sinceritatea si siguranta celui pentru care a fi scriitor reprezinta o valoare in sine: „Notiunea de minimalism, in literatura, imi pare a avea aproape aceeasi pertinenta precum cea de postmodernitate: adica apropiata de zero“ (interviu in revista Lire, august 1992). Inzestrat cu o cultura tehnica – procedee narative ale diferitelor genuri fictionale (spion al retortelor romanului politist, negru, de aventuri sau… de spionaj), muzica (jazz-ul care i-a influentat scrisul), geologie, acustica, vestimentatie, astronomie etc. – exhibata cu parcimonie dar foarte precis, cum ii sta bine unui dandy, caci asa l-a numit presa franceza –, cvincvagenarul Echenoz isi convinge cititorul sa-l urmeze, facindu-i discret vint intr-o na
