Premianţii ediţiei 1999 a Salonului... de la Baia Mare, Miec Coppens din Olanda, premiul III, Egle Vertelkaite din Lituania, premiul II şi Anne Catherine Nesa din Franţa, premiul I, au deschis acum împreună, în paralel cu ampla expoziţie care finalizează ediţia actuală, o expoziţie determinată direct de calitatea lor de cîştigători. Organizatorii au gîndit această acţiune, dacă îi putem spune aşa, de consacrare, şi ca pe un mijloc de continuitate materială între ediţii, şi ca pe un eveniment artistic şi spectacular care implică un alt nivel al aşteptărilor şi al exigenţelor decît expoziţia curentă, dar şi ca pe o formă de investigaţie şi de cunoaştere a unor demersuri artistice pentru care, iniţial, nu existau foarte multe repere. în acest context, trebuie reamintit faptul că selecţia artiştilor pentru premii se face pe baza unei informaţii foarte restrînse, doar pe aceea pe care o poate oferi un număr mic de lucrări sau chiar una singură. Cum intenţia organizatorilor şi sarcina juriului sînt de a premia autori şi nu lucrări, adică universuri deschise, forme de gîndire articulată, modalităţi de exprimare coerente şi motivate constant în subteranele discursului, şi nu un moment singular, suficient sieşi, fără context, fără istorie şi fără un viitor previzibil, întîlnirea tuturor, de la public şi pînă la cei implicaţi direct în realizarea acestui eveniment, cu o expoziţie bogată a celor trei premianţi constituie, în acelaşi timp, o provocare şi un examen sever. Iar cei examinaţi nu sînt, de data aceasta, doar artiştii, care se supun din nou, şi inevitabil, unei judecăţi mult mai largi, ci şi judecătorul lor iniţial, adică juriul, a cărui luciditate, înţelegere şi intuiţie pot fi acum evaluate în faţa unor probe directe. De data aceasta, atît artiştii, cît şi juriul au trecut cu bine de confruntarea cu faptele, pentru că expoziţia celor trei premianţi, deschisă în