1. Dezincriminarea homosexualitatii este un lucru firesc, simplu si clar. Trebuia sa se decida de multa vreme si fara spectacolele grotesti de care avem parte: comunicate si paracomunicate, glumite de doi lei in sedintele parlamentare, bascalii pline de frustrari ale editorialistilor neamului etc. Pe scurt, e vorba de o problema legislativa care, in mintea mea de cetatean platitor de impozite, inseamna renuntarea la dubla masura: a incrimina niste oameni pentru comportamentul lor sexual ori a le nega dreptul la libera asociere este cu totul nedemn pentru o democratie moderna, in anul de gratie 2000. Inseamna sa imparti indivizii in doua categorii, una dintre ele fiind compusa din cetateni care dispun de propria persoana altfel decit majoritatea si, prin urmare, trebuie pedepsiti. E aberant, nedemocratic si in total dispret fata de libertatea individuala. Asa incit dezincriminarea homosexualitatii trebuie decisa cit mai repede. Nu pentru ca „ne comanda Europa“, cum sustin urmasii traco-geto-dacilor si ai rrromanilor verzi, obsedati de atentatele la puritatea neamului romanesc. Ci pentru a dovedi ca sintem capabili de un comportament democratic si tolerant si ca libertatea nu e doar o vorba de spus la ocazii.

2. Nu stiu daca sint un bun crestin, dar, crestineste vorbind, inclin sa inteleg, in principiu, adversitatea Bisericii Ortodoxe Romane fata de ideea eliminarii articolului 200. Biserica este datoare sa-si apere preceptele si e dreptul ei sa ia atitudine fata de tot ceea ce crede ca incalca normele si dogmele sale. Sa o faca insa cu uneltele sale. Scrisoarea catre Parlament este o incercare de presiune si de influentare a votului, adica o metoda perfida, prin care ierarhii BOR dovedesc inca o data ca deceniile comuniste i-au indepartat foarte mult de societatea civila. Deplasarea discutiei din planul legislativ in cel moral („homosexualii atenteaza la