1. Abrogarea articolului 200 din Codul Penal mi se pare un act de instaurare a normalitatii, intelegind prin aceasta decretarea faptului ca viata personala a fiecarui individ, si in primul rind viata sa sexuala, il priveste numai pe acesta si pe nimeni altul. Intrebarea Dvs. remarca pe buna dreptate diversele „teme“ culturale si politice „impletite“ in discutie. In multe societati, si din motive foarte diferite, a fost reprimata atit libertatea sexuala, cit si constientizarea faptului ca aceasta se afla in centrul vietii personale a fiecaruia. Oroarea – sau spaima de sexualitate – a existat atit in comunitatile religioase, cit si in societatile pe cale de secularizare din burghezul secol al XIX-lea ori in comunismele si fascismele secolului nostru.

Acestea nu aveau multe lucruri in comun, dar considerau toate ca granita dintre viata publica si viata personala este neglijabila si trebuie chiar ignorata, autoritatile avind deci dreptul si chiar datoria de a regla modul de viata al individului. Lupta pentru emancipare sociala a mers de-aceea paralel cu lupta de emancipare a individului, cu dreptul lui la o viata personala asupra careia sa ia el singur, sau ea singura, deciziile pe care le doreste, asumindu-si totodata raspunderea pentru cazul in care libertatea lui ar leza libertatea altuia. In mod direct sau indirect, libertatea sexuala a fost mereu in centrul luptei pentru libertatea personala. Numai in masura in care legea certifica acest concept de libertate – a mea, dar intr-un mod care sa nu lezeze libertatea celuilalt – societatea respectiva putea, poate fi considerata democratica. Aceasta conceptie se intemeiaza pe neutralitate in raport cu valorile sau comportamentele propuse individului: optiunea lui ii apartine, societatea doar are grija ca aceasta optiune sa fie libera. Neutralitate inseamna deci absenta oricarei propagande din partea societati