La o spadă în York Minster

în fierul ei zăresc viteaza soartă

a celui care azi ţărînă este.

E-un crunt război pe mare-a lui poveste.

în van, căci biruit a fost de moarte.

La fel de vană-i. El e-o-ntreagă lume:

alb şi feroce, un norveg mînat

spre Englitera de-un destin ciudat

şi glorios. E spada-i un renume.

Deşi s-a stins al luptelor tumult,

atrocea mînă fierul l-a-ncleştat.

O umbră sunt în umbra de demult

din faţa mea. Sunt doar o clipă, iar

cenuşă este clipa, nu cleştar.

Trecutul singur e adevărat.

Faima

Faptul că am văzut crescînd oraşul Buenos Aires, crescînd şi descrescînd.

Că îmi aduc aminte de curtea cu viţă, de verandă şi havuz.

Că am moştenit engleza şi am încercat să mă deprind cu saxona.

Că am iubit germana şi mi-a fost dor de latină.

Că am stat de vorbă cu un ucigaş în cartierul Palermo.

Că m-am bucurat de jocul de şah, de iasomie, de tigri şi de hexametri.

Că l-am citit pe Macedonio Fernández cu glasul ce a fost al lui.

Că am cunoscut ilustrele incertitudini ce alcătuiesc metafizica.

Că am cinstit spadele şi am dorit să fie pace.

Că nu am rîvnit să guvernez insule.

Că nu am ieşit din bibliotecă.

Că am fost Alonso Quijano şi nu am cutezat să fiu Don Quijote.

Că i-am învăţat ce nu ştiu pe cei care pesemne sînt mai ştiutori decît mine.

Că am preţuit darurile lunii şi ale lui Paul Verlaine.

Că am încropit cîteva versuri endecasilabice.

Că am repovestit vechi întîmplări.

Că am rînduit în dialogul timpului nostru vreo cinci-şase metafore.

Că m-am ferit de mită.

Că am fost cetăţean al oraşelor Geneva, Montevideo, Austin.

Că am fost (ca toţi oamenii) cetăţean al Romei