Vicepresedintele organizatiei ApR din Brosteni spune ca a semnat demisia "in nestiinta de cauza" Fostul lider al filialei comunale ApR Brosteni, Schiopu Traian Ion, impreuna cu fostul presedinte al respectivei organizatii, Paul Ilisescu, au revenit in partid dupa numai o zi de la inaintarea demisiei, datata cu 26 septembrie a.c. Ilisescu spune, intr-o nota de revenire, data in prezenta directorului de campanie Brindusel Nichitean si a doi martori, ca si-a semnat demisia "in nestiinta de cauza", fara a preciza imprejurarile in care s-a produs confuzia. Organizatia Judeteana ApR Suceava s-a confruntat in ultima perioada cu mai multe demisii, intre care cea a liderului organizatiei orasenesti ApR din Vatra Dornei, Petrica Tarniceru, urmat de 4 consilieri locali, a primarilor din Crucea si Veresti, a viceprimarului din Moara si a vicepresedintelui CJ Suceava, Dragos Danubianu. Referitor la acesta din urma, presedintele ApR Suceava, Mihai Steiciuc, a afirmat ca, pina ieri, nu primise dovada scrisa a dezertarii lui Danubianu din ApR, desi anuntul a fost facut in presa inca de acum o saptamina. De altfel, aspectul a fost comentat de liderul ApR Suceava, care a apreciat ca "mi se pare nefiresc sa anunti in presa intentia de a pleca din partid". Steiciuc a adaugat ca "nici un om nu a primit mai mult de la acest partid decit a primit domnul Danubianu, desi nu se numara printre cei care au muncit cel mai mult pentru organizatie. El a inselat toata aceasta incredere pe care i-am acordat-o". Liderul ApR nu s-a aratat ingrijorat de aceste demisii si a spus ca ele nu au cum sa zdruncine o organizatie care numara la nivelul intregului judet peste 12.000 de membri. Totodata, Mihai Steiciuc a exclus din capul locului ideea ca ar fi vorba de o "racolare" de primari din partea PDSR, precizind ca are incredere in afirmatia presedintelui Consliului Judetean Suceava, Gavril Mirza, primvice