DEX-ul defineşte prea restrictiv idiosincrazia drept "reacţie proprie unor indivizi caracterizată prin sensibilitatea sau intoleranţa la unele medicamente, alimente, mirosuri etc...". Să repet că această definiţie e mult prea restrictivă. De fapt, idiosincrazia se poate manifesta (şi încă cum!) faţă de unele persoane, stări (nu numai sufleteşti) sau chiar colectivităţi. Despre această din urmă trăsătură îmi propun să vorbesc aici. Căci ce alta e antisemitismul decît o idiosincrazie ridicată la nivelul unei întregi colectivităţi care se întîmplă să fie şi etnică? Limitînd lucrurile la Vechiul Regat, evreii trăiau aici de multe secole. Dar masiv au emigrat din Polonia sau Galiţia rusească între 1830-1850, mai ales în Moldova, în timpul domniei lui Ioniţă Sandu Sturdza şi Mihail Sturdza. Aici, arată statisticile, în 1859 erau 118.922 de evrei, iar în 1899 - 195.887, majoritatea locuind în oraşe. Erau mai puţini în Muntenia, unde, în 1899, trăiau numai 68.852 de suflete. Recensămîntul din 1912 constata existenţa a 216.000 de evrei la o populaţie totală de 7.234.000 de locuitori, asta datorită unei emigraţii masive a evreilor, la începutul veacului, spre SUA. Marea Unire din 1918 a adus modificări importante în structura populaţiei o dată cu augmentarea teritoriului. Recensămîntul din 1930 atesta existenţa a 756.930 de evrei, reprezentînd 4,2% din structura populaţiei ţării. Dintre evreii existenţi, peste două treimi (68,7%) locuiau în oraşe. Majoritatea acestora se ocupau cu meşteşugurile şi comerţul. Încă de pe la 1860 începe agitaţia cu caracter antisemit. Această populaţie evreiască nu a avut parte de drepturi politice, motivîndu-se că ea este o stavilă primejdioasă în calea dezvoltării unei burghezii urbane naţionale. Se nega, cu înverşunare, rolul pozitiv, totuşi, al evreilor la dezvoltarea unei burghezii în ţară, ei fiind socotiţi străini chiar dacă, anticip