Constantin Argetoianu a fost, probabil, cea mai fidelă întrupare a politicianismului fără principii. A început prin a fi înainte de primul război conservator în gruparea radicală conservatoare a lui N. Filipescu. Încă în timpul războiului, la Iaşi şi Odessa, se aliază cu generalul Averescu, închipuind, fireşte şi cu alţii, o Ligă a Poporului, o nouă grupare politică. În ianuarie-martie 1918 se formează chiar un guvern Averescu, Argetoianu ocupînd portofoliul Justiţiei, guvern ce avea misiunea ingrată să pregătească pacea cu inamicul care, va fi însă repede înlocuit cu un guvern Al. Marghiloman. Şi în tot acest timp Argetoianu era de un antiliberalism exacerbat, acuzîndu-l pe Ion I.C. Brătianu drept cauză a înfrîngerilor militare. A mai fost odată ministru în guvernul Averescu (martie 1920 - decembrie 1921) deţinînd deopotrivă departamentul Justiţiei, Finanţelor şi Internelor. În al doilea guvern Averescu (1926-1927) nu a mai fost cooptat, Argetoianu abandonîndu-l pe general şi improvizatul său partid. Apoi, cine ar fi crezut-o?, vajnicul antibrătienist intră în P.N.L. şi, în iunie 1927, devine ministru în guvernul Ion I.C. Brătianu, de astă dată la Agricultură şi Domenii. Cum la sfîrşitul lui noiembrie 1927 marele bărbat de stat Ion I.C. Brătianu moare, Argetoianu rămîne în guvern, bun în post, şi sub preşedenţia lui Vintilă Brătianu pînă cînd, în noiembrie 1928, guvernarea revine P.N.Ţ. Mai era, oarecum, membru în P.N.L., cînd, în aprilie 1931, la propunerea regelui Carol al II-lea, intră în guvernul de tehnicieni de sub conducerea lui N. Iorga, un guvern deasupra partidelor şi împotriva lor. Şi a ocupat, aici, portofoliul Finanţelor, al Externelor şi al Internelor. Era criză economică şi Argetoianu pretindea specialitatea de finanţist, avînd proiecte de scoatere a ţării din criză. Evident, n-a izbutit în intenţiile sale, mărturisind, în memoriile sale - suprem