Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intelectualii

Publicat in Romania Literara, miercuri 11 octombrie 2000 ·

Am consacrat în mai multe rânduri această rubrică disputelor intelectuale de la Paris deoarece oraşul acesta mi se părea a fi rămas o capitală de prim plan tocmai prin nivelul discuţiilor de idei. Avea dreptate cel care spusese - nu neapărat în glumă - că Germania lansează câte un gânditor-doi pe secol, iar francezii îi comentează încă pe atât. Prin Paris trebuia neapărat să treci pentru a te situa în centrul lumii literare şi artistice. De aici s-a descoperit, de pildă, un nou continent literar: America de sud. Şi s-au preluat toate curentele de care se mai dezbate încă în America de nord.

Am sosit după al doilea război mondial într-o Franţă în care confirmarea îţi stătea la îndemână. Marea concentrare de scriitori, artişti, compozitori, interpreţi străini în acest oraş crea un climat de febrilitate aparte şi asigura dominaţia cafenelei pariziene asupra universului artistic. Nu tot ce era mai interesant se producea în Franţa, şi nu neapărat de către francezi, dar de aici îşi lua sau nu zborul spre celelalte capitale noul mesaj artistic. Nu ştiu data exactă când creaţia la Paris a părut a secătui. Mi-ar plăcea să situez momentul după mai '68 într-atât am impresia că data ţine de impostura malefică.

Probabil că nici n-a existat un moment precis. În timp ce ultimele mari figuri ne părăseau, noile apariţii n-aveau proporţiile înaintaşilor, nu aflai printre ei alergători de cursă înaltă ca şi cum li s-ar fi tăiat munţilor piscurile. O geografie plată, câteva coline, nu mai aveai cu ce te mândri. De aproape un secol, limba franceză nu se mai vorbea în saloanele diplomatice. Va trebui să aştept 1990 şi să merg la Varşovia ca să constat că nu mai este înţeleasă nici în marile hoteluri din străinătate.

Dar în timp ce filmele păleau (revăzute azi peliculele "noului val" datează iremediabil) iar curentele literare se resemnau să-şi celebreze aniversă

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare, după ce instanţa i-a admis cererea de eliberare condiţionată

Wall-Street.ro acum 28 minute
Tribunalul Ilfov i-a admis lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Cons

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum o ora
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 3 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 46 minute
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

România, ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est

Adevarul acum 27 minute
Peste 8 milioane de burgeri au fost comandaţi în ultimul an prin intermediul unei aplicaţii de livrare, România fiind astfel ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est şi pe locul 4 la nivel global, din cele 23 de ţări

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 3 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Rareş Bogdan: Nu ne opunem creşterii salariului minim, dar dorim măsuri de compensare pentru firme

Mediafax acum o ora
„Ca să anulăm orice fel de speculaţie care a apărut sau a fost împinsă în spaţiul public, Partidul Naţional Liberal nu se opune creşterii salariului minim”, spune la Antena 3 Rareş Bogdan. El afirmă că „este absolut firesc” ca liberalii să susţină c

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/22°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°