Anul acesta, administratia de la Bucuresti a anuntat ca o mare izbanda cresterile substantiale inregistrate la export de Romania. Un lucru extrem de pozitiv, insa numai in cazul in care despre respectiva crestere se poate spune ca este reala. In prezent, principala ramura exportatoare este cea a confectiilor, care detine o cota importanta din exporturile Romaniei. Tocmai de aici vine si problema: cresterea la export nu este reala, pentru ca nu se bazeaza pe date reale. Altfel spus, firmele romanesti de confectii (exista cazuri, chiar si la Iasi, in care intreaga productie ia calea occidentului) produc in sistem Lohn, cu materialul clientului. Firma din exterior este contactata, se semneaza contractul, insa partii romane ii revine, practic, numai manopera, cu alte cuvinte, doar o mica parte din banii pe care ar fi trebuit sa-i incaseze un producator de stofe, de exemplu, care, la randul sau, preia materia prima de la un alt producator. La noi, acest lant nu mai exista, sau, daca exista, nu incepe de unde ar trebui. Administratia a anuntat aceste cresteri ca pe o izbanda, insa totul nu a fost decat praf in ochii unor creduli, pe care cifrele si cuvintele pompoase ii impresioneaza pana la lacrimi.

Cu toate acestea, firmele romanesti prefera sa lucreze pentru export, chiar daca, in cele mai multe cazuri, exportul nu este profitabil. Poate parea un lucru bizar, insa firmele care livreaza produse finite in exterior nu au incetat sa acumuleze pierderi, in ciuda ponderii ridicate a exportului. In prezent, singura calitate a exportului, daca se poate numi asa, rezida din faptul ca este aducator de lichiditati. Pe plan intern, blocajul financiar a eliminat de multa vreme orice pretentie a firmelor romanesti de a-si plati datoriile in timp util, pentru ca, la randul lor, sa-si plateasca propriile datorii, si tot asa. Ultima moda lansata, cea a compensatiilor de ori