Cu o precizie de kamikadze, Oficiul National al Cinematografiei a reusit performanta (laudabila) de a gira, in paralel, atit Zilele filmului elvetian de la Bucuresti, cit si primul Festival de Film romano-maghiar de la Sfintu-Gheorghe. Din fericire, numai criticii au avut de pierdut, ei fiind singurii nevoiti sa se imparta intre cele doua manifestari. Mai grav e ca aceasta simultaneitate cel putin bizara – intr-un peisaj atit de arid cinematografic cum este al nostru – este si repetabila: anticipatele Zile ale filmului britanic se vor suprapune perfect peste anticipatul Festival DaKINO. Si cum ambele vor avea loc in Bucuresti, e clar ca, de asta-data, si publicul va trebui sa se imparta. C-asa-i la noi: ori nu se intimpla nimic, ori se-ntimpla prea multe de-o data.

Inapoi la Sfintu-Gheorghe: 12-15 octombrie 2000. Denumirea festivalului: Senzor. Initiativa maghiara. Locatie romaneasca, aflata cumva la jumatatea drumului intre Budapesta si Bucuresti. Locuitori, in marea lor majoritate, de nationalitate maghiara, vorbitori insa de limba romana. 8 lungmetraje romanesti. 8 lungmetraje maghiare. 4 scurtmetraje romanesti, 6 – maghiare. 6 documentare romanesti – 4 maghiare. Un ping-pong romano-maghiar la capatul caruia vom fi aflat cum stam, cum stau si, mai ales, cum sta fiecare in raport cu celalalt. Cu toate acestea, orice comparatie e usor deplasata, de vreme ce partea romana a prezentat, din motive independente de vointa ei, un best of al ultimului deceniu*, iar partea maghiara – o selectie (!) a filmelor realizate anul trecut** (cu exceptia scurtmetrajelor lui Cristi Mungiu, unde sintem, si noi, la zi***). Daca va incalzeste cu ceva, aflati ca cei patru critici maghiari prezenti au gasit ca nivelul selectiei noastre e superior. In ce ma priveste, e greu de spus si, la urma urmei, nici nu conteaza.

Evidentele sint de-o cu totul alta factura.